Apetenţa mozartiană pentru contrapunct. Îi găsim un început chiar în studiul acestei tehnici la Bologna, împreună cu Padre Martini şi cu o asiduitate egalată poate doar de „tocilarul” şi „nostalgicul” Bruckner. O licărire a „dependenţei” contrapunctice o surprindem ani de zile mai târziu, chiar în timpul acelei singure întâlniri cu tânărul Beethoven, sosit la Viena pentru a-l „cere” pe Mozart de profesor. Din ce oare să fi constat testul impus năvalnicului tânăr anonim venit de la Bonn? Wolfgang Amadeus îl pune să-i cânte mai întâi din „Clavecinul bine temperat” de Bach, pentru ca mai apoi să-l lase să improvizeze (citeşte: să se joace) în voie.
În mod normal zilele i se scurg nenumărate şi nenumite. Neştiute. Ar fi reduntant să se agaţe de numele zilelor. Oricum trec şi le uită atât de uşor. Că le ştie numele sau deloc. Zilele nu pot avea nume. Au doar răsărit şi apus. Între ele doar albul luminii şi aceeaşi incapacitate de a-şi ocupa mintea cu ceva anume. În rest, noapte. Astăzi, însă, este diferit. Este ziua lui de poker. Poker electronic. O "bornă" în calendarul lui săptămânal. Depinde cât de prost stă cu banii sau... depinde. Şi de sentiment.
