Aug 10, 2012

4:25 PM - , 1 comment

Despre sindromul castrării sau Complotul frizerilor anonimi (1)

Traumele celor doi ani de armata le port în mine ca pe o haită de maidanezi înhămaţi la sania memoriei şi mă simt smuls din prezentul uneori chiar plăcut de neutru în fiecare dimineaţă atunci când mă spăl pe faţă, îmi curăţ dinţii sau, mai ales, îmi trec piaptănul prin părul ceva mai lung şi, evident, mai cărunt decât acum vreo treizeci de ani în urmă. Acei doi ani i-am trăit cu calota rasă până la piele. Într-o poză de grup cu tot plutonul de abia dacă îmi regăsesc propria bilă dotată cu doi ochi şi o expresie cam tâmpă a feţei. Patruzeci de bile cu ochi parcă desenaţi cu carioca direct pe câte o bilă de snooker.Proaspăt aduşi cu toţii din Zona fraţilor Strugaţki sau direct din filmul lui Tarkovski. Indiferent de unde. Toţi arătând ca nişte călăuze demente, cu creierii "sidefaţi" şi cu genetica pârlită de prea multe radiaţii extraterestre.

Citeste mai departe »

Jul 31, 2012

4:47 PM - 2 comments

Andrei Tarkovskii: file de jurnal.

   Iata un material de si despre Andrei Tarkovski. Sunt convins ca importanta si valoarea lui se va releva chiar in timpul lecturii. Acest om este un univers in sensul real al cuvantului. O realitate plina de un insolit misterios si surprinzator pana in cele mai mici detalii. Si atat de benefic, luminos, iertator, rafinat si, in acelasi timp, vulnerabil. Este un adevar pe care l-am putut intelege in egala masura vizionandu-i filmele sau citind si recitind poeziile lui Arsenii Tarkovskii, tatal regizorului. "Oglinda", "Calauza" sau "Nostalghia", toate trei impregnate pana in maduva de poezie, precum si de poezia recitata cu voce tare, insa atat de bland si chiar nostalgic de catre Alexandru Kaidanovski, Innokentii Smoktunovskii, iar in imagini - Anatolii Solonitin, Margareta Terehova sau Oleg Iankovskii. Acest fragment din jurnalul regizorului le contzine pe toate si pe totzi. Poate, chiar si pe Dostoievski, asa cum i-ar fi placut lui insushi sa fi fost.

Puteti accesa textul aici. 

Jul 30, 2012

Jul 24, 2012

5:29 PM - , No comments

Gânduri în timpul ploii (13)

Deschid ochii şi înţeleg. Că trăiesc. Îi închid la loc şi parcă am murit. Îi redeschid şi înţeleg din nou. Că viaţa, propria mea viaţă, este un accident, pe care într-un târziu o accept ca pe un cadou providenţial (sa-i spunem aşa). Mă trezesc în fiecare dimineaţă cu surpriza de a fi încă în viaţă. De a nu fi fost răpit de un atac cerebral rebel care m-ar mătura pur şi simplu dintre cei vii. Lucrurile sunt tot acolo unde le-am lăsat aseară. Cămaşa aruncată pe scaun. Peste cravată, a cărei limbă se mijeşte timid de sub o mânecă. Sacoul în cuier. Câteva cărţi pe masă şi un caiet deschis cu creionul zăcând pe o pagină cu ceva notat indescifrabil. Jucăriile stau tăcute tot acolo, pe rafturi în faţa cărţilor. Şi tot restul zilei consum din sentimentul de recunoştinţă că pot cheltui din abonamentul prelungit, iată, pentru încă o zi. Fără nici un efort. Fără să fi fost întrebat. Şi fără să mi se fi cerut acceptul. Ca un calup de publicitate rătăcit printre minutele gratuite ale vieţii mele.

Citeste mai departe »

Jul 14, 2012

2:43 PM - , 3 comments

Tatuajele tatălui meu (9)

Următorul fragment din puzzle mă plasa direct în miezul acţiunii şi îl înfăţişa pe Sava doborând lampa cu gaz de pe masă şi aruncându-se la podea. Undeva din întunericul nopţii răsunau împuşcături şi geamurile explodau în nori de cioburi cu care ploua peste toată familia întinsă pe jos. O dată cu lăsarea întunericului, Sava devine extrem de preocupat şi chiar puţin nervos, trăgând cu urechea la cel mai mic sunet din ogradă. Câteodată reuşeşte să anticipeze tirul răzbunătorilor nocturni, care obişnuiesc să tragă în geamurile mici ale casei chiar în timp ce întreaga familie ia cina. Probabil surprinde clinchetul caracteristic produs de scoaterea piedicii de la armă şi, firesc, doboară lampa de pe masă, strigându-le celorlalţi să cadă la podea. Tata îşi aminteşte oarecum surâzând anume acest strigăt şi surprinderea lui atunci când bunicul aruncă o privire speriată spre geam, strigă „La podea!”, doboară lampa şi cade undeva în lateral, răsturnând şi scaunul. Ascultam povestea şi vedeam ceva similar cu Vestul Sălbatic, în care oamenii se împuşcau între ei. Aveam de unde să-mi aleg imaginile, deoarece Moscova transmitea filme redegiste despre războaiele amerindienilor cu coloniştii sau cu cavaleriştii lui Custer.

Citeste mai departe »

Jun 6, 2012

May 23, 2012

12:22 PM - , No comments

Tatuajele tatalui meu (8)


Negăsind niciun răspuns, am desfăcut-o pur şi simplu şi chiar dacă în viaţa mea nu făcusem aşa ceva, m-am gândit că cea mai bună soluţie ar fi să încep pur şi simplu să refac, piesă cu piesă, imaginea de pe coperta cutiei. Era o reprezentare a catedralei din Zagorsk şi cea mai mare problemă s-a dovedit a fi cerul. Un cer deasupra Rusiei. Sau poate, cum spunea Andrei Bitov, un cer deasupra Troiei, sub care se adăpostea însă o catedrală pravoslavnică.

Citeste mai departe »

May 18, 2012

May 12, 2012

9:43 PM - , No comments

Tatuajele tatalui meu (7)

Surprinzător şi paradoxal, însă cicatricea amplifica imaginea unui zâmbet ascuns, care imediat urma să apară pe buze. Mă simţeam în clipa dinaintea unui zâmbet şi o priveam pe mama gata fermecat de bucuria care urma imediat să-i lumineze chipul. Semnul era într-o totală conformitate cu caracterul şi temperamentul ei. O completa şi o continua într-un mod surprinzător de firesc. Îi şi scotea în evidenţă un fel de vulnerabilitate, deoarece cred că o cicatrice la vedere într-un prim moment asta şi înseamnă. Şerpuirea acvatică a curgerii prindea viaţă atunci când mama începea să vorbească, iar sonoritatea vocii substituia ceea ce în mod normal ar fi trebuit să fie clipocitul timid şi blând al apei. O priveam cum vorbeşte şi urmăream dansul subtil, arcuit, al firului-filigran de pe faţa ei. Senzaţia devenea şi mai puternică atunci când ne plimbam pe malul Nistrului, vorbind despre toate şi despre nimic. Râul avea vocea mamei şi i-o atribuiam printr-o translaţie spontană a modului în care îi receptam cicatricea. Oricând privesc poze cu ea, caut mai întâi cicatricea. Întotdeauna o regăsesc acolo, la locul ei. Şi abia în următoarea clipă aud râul a cărui curgere are vocea mamei. 

Citeste mai departe »

May 8, 2012

10:29 PM - , 2 comments

Tatuajele tatalui meu (6)

Mama nu avea tatuaje. Nu era de conceput aşa ceva în acele vremuri. Avea totuşi un însemn. O cicatrice care îi brăzda obrazul drept. De la ureche până în colţul gurii. Era ca harta unui fluviu cu trei praguri, imprimată direct pe faţă. O observasem de mic copil şi o asimilasem imaginii materne. În comparaţie cu alte femei, cuobrajii netezi, mama mi se părea a fi mult mai frumoasă, distinsă într-un mod special cu un semn care în ochii mei de copil îi amplifica farmecul. Era harta unui itinerar secret, al cărui sens era plasat, citisem într-o carte şi îmi plăcu expresia, undeva în partea întunecată a memoriei mele. Îmi plăcea să cred că secretul fluviului este ascuns chiar în propria mea minte şi undeva în viitor există acel moment în care taina îmi va fi dezvăluită.

Citeste mai departe »

May 6, 2012

12:20 PM - , No comments

Tatuajele tatalui meu (5)

S-a întâmplat să mă viziteze la Chişinău într-o primăvară şi nu prea am vorbit nimic. Parcă se jena să mă întrebe cum îmi merg studiile şi în orice caz nu prea s-a interesat vreodată cum îmi mergea cu şcoala. L-am condus la autogară şi după ce a fumat o ţigară şi-a ocupat locul în autocar şi a întors capul într-altă parte. Stăteam pe peron şi eram puţin derutat. Autocarul staţiona, însă el plecase deja. Când autocarul porni, m-a privit şi a ridicat din mână. Atât. Poate îl stânjeneam într-un mod de care nu eram conştient. Poate se simţea stânjenit neştiind cum să se comporte la o despărţire. Aşa m-am simţit şi la înmormântare, ca în acea zi la autogară, însă nu mai avea cine să-mi facă semn cu mâna.

Citeste mai departe »

May 4, 2012

Apr 27, 2012

12:39 PM - , 2 comments

Tatuajele tatalui meu (4)

Avionul trece deasupra blocului la o înălţime destul de mică, angajat în procedura de aterizare. Îl aud cum vine şi aştept la geam pentru a-i vedea burta argintie şi circumferinţele străvezii ale elicelor. Este un Li-2 şi se îndreaptă înspre aerodromul aflat la ceva mai mult de un kilometru distanţă de cartierul nostru, pe un deal mai sus de pădure. Este ca un peşte cu solzii sclipind la soare şi înaintează prin aer de parcă ar înota învingând rezistenţa apei. Atunci când plecăm în vacanţa de vară totul se derulează într-o succesiune inversă şi după ce luăm înălţime întreg cartierul alunecă lin sub aripile avionului şi stau cu nasul turtit de hublou, în timp ce vibraţiile motoarelor mă pătrund până în măduva oaselor, răscolindu-mi într-un mod catastrofal stomacul.

Citeste mai departe »

Apr 26, 2012

2:11 PM - , No comments

Gânduri în timpul ploii (12)

Visez că mă plimb printre oameni care dorm. Şi trăiesc un sentiment liniştit de securitate. Nu mi se poate întâmpla nimic atâta timp cât toată lumea doarme. Deoarece în somn toţi arată altfel, transfiguraţi, lepădaţi de măştile uitate la porţile visului. Emană linişte şi intimitate, pe care fără a o şti le împărtăşesc doar cu mine. Mă trezesc în realitatea lor şi am acces acolo atâta timp cât ei cu toţii sunt adormiţi. Poate că asta-i condiţia accesului. Sau, poate, o alta. Niciodată nu am întâlnit pe nimeni treaz ca mine. Doar păsările de pe crengile copacilor de dincolo de geam. Pe care niciodată nu le-am surprins dormind.

Citeste mai departe »

Apr 23, 2012

2:31 PM - , 2 comments

Tatuajele tatalui meu (3)

    Se schimbase ceva şi în atitudinea faţă de moarte. Atunci când pentru prima dată realizasem că va veni o vreme când nu-i voi mai avea alături pe amândoi părinţii, am înţeles că trebuie să mă pregătesc pentru acel moment, iniţiind în minte un fel de sentiment anticipativ şi pornind un antrenament antitanatic. Moartea sinistră a bunicilor, oribilă în concreteţea ei crudă, îmi provoca, fiecare caz în parte, un şoc rece pe care îl resimţeam cu o oarecare satisfacţie, deoarece simţeam că mă întăreşte şi mă pregăteşte pentru acea zi în care va fi nevoie de toată puterea şi rezistenţa.

Citeste mai departe »

Apr 21, 2012

Apr 20, 2012

3:10 PM - , 1 comment

Vivaldianismul lui Mozart (6)

Jocul lui Mozart merge mult mai departe, chiar mult dincolo de superficialitatea unei definiri exclusive drept „joc” sau „joacă”. Şi s-ar putea să nu fi fost o „joacă” dezinteresată, izvorâtă din suprema inconştienţă a unui geniu sau dintr-o bravadă infantilă, ci chiar dintr-o constrângere, drept semn al unui dezacord fundamental. Joaca lui Mozart nu poate fi doar elegantul arabesc melodico-armonic, dansant sau/şi planant, din sonate, cvartete sau simfonii. Joaca lui Mozart este un „derapaj” asumat şi deghizat drept „ludic” faţă de cadrele hiper-determinate ale gândirii muzicale clasiciste, aceasta din urmă într-un mod fundamental anti-barocă.

Citeste mai departe »

Apr 18, 2012

9:19 PM - , No comments

Tatuajele tatalui meu (2)

Pentru mine însă, aceste apariţii anacronice simbolizau exclusiv partea vieţii lui pe care nu o cunoscusem şi care a rămas închisă undeva în spatele tăcerii şi izolării lui. În opinia mea, el se născuse gata adult de cel puţin patruzeci de ani. Se născuse bătrân şi murise la timp. Iar după ce a murit, defunctul meu tată a fost bocit în cel mai autentic şi spintecător mod posibil. Abia atunci s-a produs declicul care m-a aruncat pur şi simplu în afara minţii mele. Era un fel de experienţă extracorporală – de a mă simţi într-un mod oarecum „filmic” şi în acelaşi timp „istoric”, de parcă m-aş fi privit de la o distanţă de cel puţin un deceniu, iar tot ce mi se întâmpla receptam doar ca lectura unui text dintr- o pagină îngălbenită de ziar. Mă simţeam, dar şi eram de fapt, într-un documentar, pe peliculă, personaj de film mut, dat cu acceleratorul, cu zgârieturile implicite şi cu acompaniamentul melodramatic al unui pian dezacordat.

Citeste mai departe »

Apr 17, 2012

2:52 PM - , No comments

Vivaldianismul lui Mozart (5)

Un indiciu ni-l oferă, surprinzător şi chiar halucinant, o „nostalgie” bachiană nu neapărat vizibilă la o primă privire în calitatea ei de nostalgie. Este în egală măsură o tentativă a Marelui Cantor de a „deghiza” o muzică străină în propriile sale veşminte, precum şi altfel, poate mult mai adecvat, de a îndesa în „intestinele” propriei muzici, într-un mod aproape „alimentar”, sonorităţile altei gândiri muzicale. Nu era un plagiat, nu în sensul modern al cuvântului, împrumutul de material muzical fiind o practică frecventă în perioada barocului. Este vorba despre transcrierile concertelor pentru vioară ale lui Vivaldi realizate de către Bach şi ataşate „corpului” propriei creaţii.

Citeste mai departe »

Apr 16, 2012

8:56 PM - , No comments

Tatuajele tatălui meu (1)

Din când în când încerc să-mi imaginez cum arată tatuajele pe pielea uscată şi înnegrită de pe mâinile lui moarte. Şi nu ştiu dacă o deshumare mi-ar oferi un plus de detalii – un sicriu plin de păr, învelind un trup în cel mai bun caz mumifiat, nişte unghii enorme la mâini şi la picioare, cratere goale în locul ochilor lui albaştri şi dinţii dezgoliţi de sub buzele putrezite. În orice caz, prefer să-l întâlnesc în vis, aşa cum mi se întâmplă deseori, atunci când îmi apare, – mai tânăr ca mine în orice caz –, iar primul lucru pe care-l fac este să-i privesc mâinile. Pielea este curată, o piele tânără, lipsită de tatuaje. Sau poate că visul mi-l prezintă încă înainte de a se fi tatuat? De obicei nu discutăm prea mult. 

Citeste mai departe »

Feb 16, 2012

1:27 PM - , No comments

Vivaldianismul lui Mozart (4)

Apetenţa mozartiană pentru contrapunct. Îi găsim un început chiar în studiul acestei tehnici la Bologna, împreună cu Padre Martini şi cu o asiduitate egalată poate doar de „tocilarul” şi „nostalgicul” Bruckner. O licărire a „dependenţei” contrapunctice o surprindem ani de zile mai târziu, chiar în timpul acelei singure întâlniri cu tânărul Beethoven, sosit la Viena pentru a-l „cere” pe Mozart de profesor. Din ce oare să fi constat testul impus năvalnicului tânăr anonim venit de la Bonn? Wolfgang Amadeus îl pune să-i cânte mai întâi din „Clavecinul bine temperat” de Bach, pentru ca mai apoi să-l lase să improvizeze (citeşte: să se joace) în voie.

Citeste mai departe »

Feb 9, 2012

9:50 PM - , 2 comments

Fragment din romanul inca fara titlu (13)

     În mod normal zilele i se scurg nenumărate şi nenumite. Neştiute. Ar fi reduntant să se agaţe de numele zilelor. Oricum trec şi le uită atât de uşor. Că le ştie numele sau deloc. Zilele nu pot avea nume. Au doar răsărit şi apus. Între ele doar albul luminii şi aceeaşi incapacitate de a-şi ocupa mintea cu ceva anume. În rest, noapte. Astăzi, însă, este diferit. Este ziua lui de poker. Poker electronic. O "bornă" în calendarul lui săptămânal. Depinde cât de prost stă cu banii sau... depinde. Şi de sentiment.

Citeste mai departe »

Jan 19, 2012

11:18 PM - , No comments

Vivaldianismul lui Mozart (3)

Spre deosebire de Wagner şi Schoenberg, Mozart nu este un profet. Wagner o "trâmbiţează" explicit, prin suprasaturaţia alămurilor şi concepţia melodiei infinite, scufundând totul în "protoplasma" clocotului cromatic şi a modulaţiei contiue. Gesamtkunstwerk. Opera totală. Opera viitorului. Schoenberg, însă, procedează fără menajamente la instaurarea unei noi tehnici, a unui nou limbaj, a unui nou tip de gândire. Atonal. Dodecafonic. Serial. După "Parsifal" (Wagner) sau "Pierrot Lunnaire" (Schoenberg), "Mica serenadă nocturnă" de Mozart apare de-a dreptul ca fetiţa cu chibritele din povestea lui Andersen. El nu prezice, nu deschide drumuri, nu prefigurează viitoruri. Lui Mozart pur şi simplu nu-i pasă. Este "ignorant" în materie de manifeste artistice. Şi nici viitorul propriei lui muzici nu-l preocupă. Mai degrabă ar putea fi considerat un „nostalgic”, jucându-se în cea mai pură formă a neastâmpărului baroc cu atât de seducătoarea senzualitate a graţiosului şi galantului rafinament manierist al rococo-ului.

Citeste mai departe »

Jan 18, 2012

3:09 PM - , 2 comments

"Plumb"-ul lui Roni (6)

Recitesc cele cincizeci de poeme şi o fac din simpla curiozitate de a afla motivul care l-a putut determina pe Roni să imagineze şi apoi să şi realizeze cele cincizeci de imagini. Una câte una, inserând în "montajele" lui imagistice chipuri de prieteni şi locuri familiare. Peisaje, păsări şi jucării. "Recitindu-l" pe Bacovia în termenii propriei realităţi, pentru care, iată, îşi găsise în sfârşit textul potrivit. Mă întreb atunci care este "textul" potrivit pentru realitatea mea. Deoarece parcurgând carte după carte resimţeam mai degrabă atracţia de a intra în realitatea textului. O atracţie mult mai puternică decât o disponibilitate a textului de a-mi completa propria mea realitate. Şi aşa ajungeam să mă "populez" cu tot mai multe realităţi, toate ca nişte uşi deschise pentru a intra şi a mă "pierde" sau a mă "confunda" cu acea realitate.

Citeste mai departe »

Jan 13, 2012

10:06 PM - 5 comments

Despre puterea revelatoare a incompatibilităţii culturale...

     Se poate trăi mult timp cu intuiţia unor lucruri, însă fără nici o posibilitate de a o releva, de a-i găsi numele corect şi complet. Uneori comparaţia, analogia sau metafora se lasă aşteptate ani de zile în care, poate, uit de iminenţa unei descărcări revelatorii, însă cu atât mai puternică este revenirea pendulului mnemonic. Şi asta mai ales în cazul în care îmi şi aduce soluţia salvatoare. Exact aşa cum mi s-a întâmplat atunci când am înţeles într-un mod definitiv de ce renunţasem la un moment dat să mai frecventez spectacolele Operei Naţionale din Cluj.

Citeste mai departe »

Jan 12, 2012

2:05 PM - , 1 comment

Vivaldianismul lui Mozart (2)

După Mozart, muzicii europene i s-ar fi putut întâmpla orice în afară de Mozart. Chiar şi cu muzica lui Franz Xaver, propriul lui fiu, însă niciodată ajuns la înălţimea celor trei Bach – Johann Christian, Wilhelm Friedemann şi Philipp Emanuel, următoarea verigă în genealogia muzicală a bătrânului continent s-a impus drept un Beethoven, ultimul clasic, contemporan cu Schubert, primul romantic. După Mozart în muzica europeană nu s-a mai întâmplat nimic mozartian, predicţie aparţinând chiar lui Haydn: „... nothing would do after Mozart’s compositions” (cuvinte rostite la Londra, în timpul unui turneu). Pe calea lui Amadeus nu se putea înainta. Trebuia găsit altceva...

Citeste mai departe »

Jan 11, 2012

8:27 AM - , No comments

Ganduri in timpul ploii (11)

      De aici încolo era simplu. Pentru că am revenit la vechile mele credinţe. Religia realităţii mele originare. Femeile trebuiau să ştie cânta la pian, ca mama, iar bărbaţii trebuia să fie tatuaţi, ca tata. Cel puţin pe mâini. Cu bărbaţii tatuaţi nu am prea comunicat, deoarece în viaţa mea tatuaţii se prezentau drept interlopi sau, la limita toleranţei, drept militari. Nu am reuşit nici până în clipa de faţă să-i înţeleg sau sa-i asimilez într-un mod care li s-ar potrivi. Şi trebuie să recunosc că la disciplina "paternală" am rămas repetent şi nu mai văd cum aş putea recupera.

Citeste mai departe »

Jan 9, 2012

8:10 PM - , No comments

"Plumb"-ul lui Roni (5)

      În fapt, ce ştim despre poetul George Bacovia? Suma datelor din biografia oficială este mai mult sau chiar mai puţin relevantă. Şi până la urmă, parcurgându-le, resimt o anumită coerciţie. O presiune determinantă. O constrângere cu care nu vreau sa am nimic de a face.Deşi, le-am parcus de abia în urma lecturii din "Plumb"-ul lui Roni. Pornind de la viziunea lui asupra textului. Sau, poate, a "textului" imagistic mai degrabă decât a rândurilor poetice. Vreau să cred, fără a mă minţi, că poetul şi-a scris poemele şi pentru mine. Acestea fiind destinate, în egală măsură, şi lui Roni. Sau, mai degrabă, lui Nihil Septimus. Care s-a "substituit" autorului într-un mod atât de "impudic". Sau, poate, mai degrabă onest. Afirmându-şi clar propriul şi personalul drept de proprietate asupra textului bacovian.

Citeste mai departe »

Jan 7, 2012

10:22 PM - , No comments

Vivaldianismul lui Mozart (1)

Acesta este un al doilea text despre Mozart. La fel de drag ca şi primul, deja postat în paginile blogului. Scris în aceeaşi logica ludică, l-am conceput pentru mine însumi pentru a mi-l explica pe Mozart în propriii mei termeni. Pentru a-l reciti ulterior si, evident, pentru a retrăi plăcerea cu care mi l-am inventat. Altfel spus, scriind textul, procedam aşa cum îmi imaginam că ar fi procedat însuşi Wolfgang atunci când îşi inventa propria muzică. O a doua semnificaţie a textului este una omagială, deoarece în aceste rânduri este "încriptată" personalitatea muzicologului László Férenc, pe care mi-ar fi plăcut să-l fi avut ca mentor. Deoarece a fost un muzicolog în sensul real al cuvântului, dar si un mozartolog, pot spune, unic ca valoare în cultura română. Fondator al "Societăţii Române Mozart", dar şi al Festivalului "Mozart" la Cluj, exemplar în cuminţenia lui omenească, dar şi în superioritatea lui profesională. Public acest text şi în amintirea discuţiilor pe care le-am avut cu acest om. Momente pe care le-am trăit ca pe un privilegiu acordat din motive pe care nu le pot desluşi nici în clipa de faţă.

Citeste mai departe »

Jan 6, 2012

10:09 PM - , No comments

Gânduri în timpul ploii (10)

M-am trezit branşat "on-line", vorbind două limbi fără a-mi putea aminti cum le-am învăţat. Parcă în urma unui scurtcircuit sau a unei erori procedurale. Trăiam cu senzaţia ca mi-au fost înregistrate direct pe creier. Şi apoi cineva a apăsat butonul declanşator. Aruncându-mă direct într-un corp, precum şi într-o conştiinţă. Şi asta fără să fi învăţat ce-i cu toate astea. A trebuit să învăţ pe parcurs. Şi mai mult din greşeli decât din reuşite. O eroare incita reflexia evaluativă. Un succes doar mă propulsa la un alt nivel de performanţă. Unul mai dur şi cu mult mai multe necunoscute.

Citeste mai departe »

Subscribe to: Posts (Atom)