Jan 9, 2012

8:10 PM - , No comments

"Plumb"-ul lui Roni (5)

      În fapt, ce ştim despre poetul George Bacovia? Suma datelor din biografia oficială este mai mult sau chiar mai puţin relevantă. Şi până la urmă, parcurgându-le, resimt o anumită coerciţie. O presiune determinantă. O constrângere cu care nu vreau sa am nimic de a face.Deşi, le-am parcus de abia în urma lecturii din "Plumb"-ul lui Roni. Pornind de la viziunea lui asupra textului. Sau, poate, a "textului" imagistic mai degrabă decât a rândurilor poetice. Vreau să cred, fără a mă minţi, că poetul şi-a scris poemele şi pentru mine. Acestea fiind destinate, în egală măsură, şi lui Roni. Sau, mai degrabă, lui Nihil Septimus. Care s-a "substituit" autorului într-un mod atât de "impudic". Sau, poate, mai degrabă onest. Afirmându-şi clar propriul şi personalul drept de proprietate asupra textului bacovian.

Iar pe mine m-a interesat în ce mod a făcut-o. Deoarece mă regăsesc şi eu în aceste imagini. Şi la propiu, şi la figurat. Şi apoi, exerciţiul toleranţei. Permeabilitatea fiind cuvântul-cheie atunci când absorbţia devine singura abilitate utilă în procesul de transmutare. Iar dacă Roni afirmă, evident pentru el însuşi, nihilum ergo sum, eu prefer o "derivaţei" pur personală a ideii carteziene. Mă transform, deci exist. Şi propria mea existenţă este strictamente determinată de nevoia transformării. Lectură, orice activitate de "citire", devine astfel un exerciţiu al transformării. Pe care deja de o bună bucată de vreme mi-l asum la modul conştient. Cu sau, mai des, fără reţineri.

Mai ales re-lectura. Una care forţează într-un mod, aş putea spune, violent, însă în egală măsură "blând", "arhitectura" imaginaţiei. Reconfigurând-o. Făcându-mă să că-mi percep propria minte drept o "hartă" volatilă a unui territoriu de fiecare dată diferit. Una pe care trebuie s-o "re-învăţ" după fiecare mutaţie. S-o descifrez, ca pe o invenţiune de Bach. Şi de fiecare, după o carte sau simfonie, un film sau o pictură, îmi ia timp să mă "recitesc" pe mine însumi. Pentru a mă recunoaşte în noua imagine. Dar şi pentru a asimila noile sensuri care "germinează" fără nici o oprelişte. Propriile mele sensuri. Deloc familiare la primul contact. Şi atunci, exersând acest joc de-a transformarea, dar şi controlându-mi temerile, accept lectura ca pe un abandon sistematic, repetitiv, ciclic, al sinelui uzual. Ca pe o "re-împrospătare" sistematică a sensibilităţii. Ca pe un "şoc" revitalizant.

Poate este posibilă şi o "lectură" de dragul plăcerii. Nu ştiu. De când mă ţin minte "lecturez" mai degrabă din curiozitate. Cărţi, partituri şi albume de artă. Cuvinte, sunete şi imagini. Citesc orice se pretează "lecturii". Pe care o trăiesc ca pe o boală. O "răceală" cronică sau, poate, ceva mai grav. Nu mă interesează. Iar "Plumb"-ul lui Roni îl recitesc într-o a treia cheie. Una a învăţării şi a recunoaşterii.

Poemul nr. 5:


0 comments:

Post a Comment

Subscribe to: Post Comments (Atom)