3:09 PM - 
"Plumb"-ul lui Roni,Prioritatile zilei
2 comments
"Plumb"-ul lui Roni,Prioritatile zilei
2 comments
"Plumb"-ul lui Roni (6)
Într-un alt sens, îmi dau seama că toate cărţile sau/şi "textele" mai importante din viaţa mea mi-au fost transmise de către cineva. "Jocul cu mărgelele de sticlă" mi le-a transmis Alexandra Berenştein, o fostă colegă de servici de la Liceul Pedagogic din Soroca. Îmi recomanda cu toată patima ei să citesc Hesse, iar romanul mi l-a împrumutat chiar ea şi tot cu ea îl discutam, comentând pasajele îndrăgite. "Lupul de stepă" mi-l transmisese Natalia Weissenberg, o altă colegă de servici, pianistă şi ea. Biografia lui Mozart, scrisa de Hermann Abert o primisem dela Dimitry Koţeruba, un om de o impresionantă cultură, fineţe şi sensibilitate, iar vizitele la el se transformau în veritabile serate, deoarece dupa interpretarea unei Balade de Chopin, ca un veritabil Serenus Zeitblom din "Doktor Faustus" de Thomas Mann, comenta interpretarea, desfăşurând într-un evantai halucinant nume de interpreţi, teorii ale interpretării pianistice, date istorice, titluri de lucrări şi apoi procedând la o altă şi altă interpretare.
Propriile mele descoperiri nu le-am resimţit la fel de intense. "Textele" transmise erau amplificate de sentimentul însoţitor al "mesagerului". Şi, evident, percepţia îmi era condiţionată de la bun început de "apelul" afectiv-imaginativ al interlocutorului. Cu totul altfel era atunci când stăruiam de unul singur. Descoperirea lui Dostoievski a fost, poate, prea traumatică. Provocându-mi nevoia re-lecturii, mă scufunda în sentimentul propriei nemernicii, deoarece până la urmă aşa, cred, este normal să-i citesc textul. Într-o umilinţă totală şi cu ideea clară a propriei neputinţe. Probabil că din acest punct trebuia să înceapă o justă evaluare a lucrurilor. Şi insistam să-i asimilez punctul de vedere. Insistam să mă purific. Indiferent de criticile pe care i le adusese Nabokov. "Adolescentul", împreună cu "Crima şi pedeapsa", s-au impus ca doua experienţe catartice în sensul propriu al cuvântului. Iar imaginea lui Svidrigailov m-a urmărit mult timp după încheierea lecturilor, parcă sesizându-mi laşitatea. Aveam senzaţia că îl abandonase pe Raskolnikov, deoarece mă plăcuse pe mine. Reorientându-şi suspiciunea asupra mea şi iscodindu-mă pentru nişte crime de care nu-mi aduceam aminte să le fi săvârşit...
Simfoniile lui Mahler şi apoi ale lui Bruckner mă "înghiţise" iniţial fără nici o speranţă de evadare. Muzica lui Richard Wagner produsese efecte asemănătoare cu Dostoievski, sugrumându-mă pur şi simplu. Re-lecturile din "Tristan şi Isolda" au fost seducătoare, incitante şi devastatoare în egală măsură. Ajunsesem să mă "formatez" pur şi simplu cu muzica wagneriană, observând în acelaşi timp cum treptat şi irevocabil pălesc celelalte preferinţe pentru Ceaikovski, Beethoven, Schumann sau Stravinsky. Opţiunea s-a dovedit perdantă, iar "terapia" mi-o aplicasem ulterior re-lecturând Variaţiunile Goldberg de Bach. Evident, în interpretarea lui Glenn Gould.
Recitesc "Plumb"-ul lui Roni în calitatea mea de "veteran", însă fără a-mi fi resimţit prezumptiva nobleţe sau elevaţiune pe care mi le-ar fi oferit contactul cu ceea ce se prezintă a fi cultura înaltă. Această lectură mă face să-mi resimt, poate, încă o dată şi cu o acuitate surprinzătoare "cicatricele", "arsurile" şi "traumele" acumulate în timp. Fiecare lectură o resimţeam până la urmă mai degrabă ca pe o traumă. Deoarece trăirea sublimului este un sentiment calcinant. Iar frumosul relevă de cele mai multe ori imaginea propriei incoerenţe şi chiar nemernicii. Chiar cărţile lui Dostoievski îmi relevase acest fapt şi, poate, în special Jurnalul lui m-au făcut să înţeleg şi să trăiesc frumuseţea în registrul ei real. Drept ceva dureros. Şi atunci? "Naugrafiu" sau "evadare"? Nu mă pot pronunţa, deoarece încă nu am înţeles cu claritate ceea ce i s-a întâmplat lui Roni.
Poemul nr. 6:
Mda... La mine-i pe dos. Rareori o carte luată cu împrumut sau primită cadou m-a cutremurat. Încerc să-mi aduc aminte vreun titlu şi nu reuşesc. Mă mai gândesc... De fapt pe Doctor Zhivago n-am apucat să-l citesc anume din motivul că mi-l dăduse cineva...
ReplyDeleteBulgakov, Castaneda, Cortazar, Borges, Sabato, Rushdie, Pavic, Eco, Kundera, Pamuk, Murakami, Kerouac, Bukowski, Barnes, Oz, Coetzee, Bolaño m-au pus rând pe rând în priză, dar pe fiecare l-am descoperit individual, călătorind dintr-o carte în alta.
În schimb am pasat multe cărţi altora. La asta mă pricep oleac. Simt pe ce undă e omul şi-i strecor o carte. I-am convertit pe doi la Subcomandante Marcos şi am cultivat o pereche de fani de-ai lui Kundera. L-am pecetluit pe unul cu Pavic. Am contribuit la răspândirea virusului Haruki Murakami. I-am înţolit pe câţiva cu Castaneda. Şi-mi pare bine.
Ţie ţi-l recomand pe Cortazar. Dacă nu cumva deja.
Zenule, este absolut incantator comentariul tau. :)))... "... Simt pe ce undă e omul şi-i strecor o carte." :)))I-am convertit... am cultivat... Dumnezeule, ca pe nishte pepeni :))... urmeaza l-am pecetluit si... am contribuit la raspandirea virusului... :)) ramane sa ma altoieshti pe mine... :)) ... insa, Cortazar este deja... dar ma voi gandi cu ce m-ai putea tu altoi... ca nu toate se prind de "tulpina" Iggdrasilului meu...
ReplyDelete