4:25 PM - 
Proza de sub veioza,Sinfromul castrarii
1 comment
Proza de sub veioza,Sinfromul castrarii
1 comment
Despre sindromul castrării sau Complotul frizerilor anonimi (1)
Traumele celor doi ani de armata le port în mine ca pe o
haită de maidanezi înhămaţi la sania memoriei şi mă simt smuls din prezentul uneori chiar plăcut de neutru
în fiecare dimineaţă atunci când mă spăl pe faţă, îmi curăţ dinţii sau, mai
ales, îmi trec piaptănul prin părul ceva mai lung şi, evident, mai cărunt decât
acum vreo treizeci de ani în urmă. Acei doi ani i-am trăit cu calota rasă până
la piele. Într-o poză de grup cu tot plutonul de abia dacă îmi regăsesc propria
bilă dotată cu doi ochi şi o expresie cam tâmpă a feţei. Patruzeci de bile cu ochi parcă desenaţi cu carioca
direct pe câte o bilă de snooker.Proaspăt aduşi cu toţii din Zona fraţilor Strugaţki sau direct din filmul lui Tarkovski. Indiferent de unde. Toţi arătând ca nişte călăuze demente, cu creierii "sidefaţi" şi cu genetica pârlită de prea multe radiaţii extraterestre.