Despre placerea si rutina scrisului (3)
3. Aveti nevoie de un anumit mediu, context, spatiu sau obiecte-fetis în preajma pentru a scrie sau creati în orice loc si împrejurare?
3. „Imaginea realitatii secunde – folosita ca moneda de schimb”
Cu toate cele afirmate mai sus, nu cred ca scrierea unui text implica neaparat un creion si o coala ministeriala A4. Se poate scrie si în nisip, în lut, pe coaja de mesteacan sau pe piele de porc. Se poate scrie în carnetele, pe spatiile albe, disponibile, dintr-o carte în curs de lectura, pe ziarele împrastiate pe o masuta de cafenea, pe chitantele de plata a serviciilor comunale, chiar si în propriul buletin de identitate, pâna nu demult carticica si el. Altfel spus, este doar o nevoie. Iar declansarea nevoii de a scrie pur si simplu sterge, ca un burete umed, însusi sentimentul prezentei în realitate, si ea dispare ca o draperie trasa la o parte, lasând cale libera invaziei de „lumina” si „aer”, sau ca o „ciorna”, analogie imperfecta a realitatii textuale.
Cedeaza rapid si fara a opune prea multa rezistenta, se sifoneaza, se mototoleste si dispare undeva, dincolo de limita câmpului vizual. Si atunci, de ce ar mai avea importanta ce atribute ale realitatii „sifonate” folosesc pentru a fixa, febril sau detasat, tusa, conturul, schita unei intuitii care m-a strabatut similar unei lancii, unui tren rapid sagetând printr-o gara sau unui fulger împânzind pentru milisecunde întreaga bolta cereasca? Prind ce apuc, fara a chibzui prea mult si de abia mult dupa consumarea impulsului îmi dau seama, deseori cu o buna doza de amuzament, în ce conditii, iata, s-a desfasurat „taina actului creator”. Nevoia de scriere s-a relevat mai ales în momentele de privatiune, izolare, i-as spune chiar încarcerare. Într-un prim moment au fost nesfârsite liste cu nume de oameni, de compozitori, cu titluri de carti, de lucrari muzicale, opisuri de panteoane cu zei nordici, greci, indieni si, rupându-se tot mai multe fire de legatura cu realitatea imediata, tot mai pregnanta devenea imaginea unei realitati secunde, dosita bine în spatele grijilor de zi cu zi, în spatele imaginilor unui sine uzual, îmbracata în fiecare dimineata si folosita ca moneda de schimb în ceea ce consider a fi comunicarea si existenta sociala. Vad la televizor imagini cu atacul bombardierelor americane asupra barajelor germane, acestea din urma fisurându-se si pâna la urma cedând, iar analogia este perfecta – exact asa se fisureaza si se prabuseste toata constructia atitudinilor preconcepute.
3. „Imaginea realitatii secunde – folosita ca moneda de schimb”
Cu toate cele afirmate mai sus, nu cred ca scrierea unui text implica neaparat un creion si o coala ministeriala A4. Se poate scrie si în nisip, în lut, pe coaja de mesteacan sau pe piele de porc. Se poate scrie în carnetele, pe spatiile albe, disponibile, dintr-o carte în curs de lectura, pe ziarele împrastiate pe o masuta de cafenea, pe chitantele de plata a serviciilor comunale, chiar si în propriul buletin de identitate, pâna nu demult carticica si el. Altfel spus, este doar o nevoie. Iar declansarea nevoii de a scrie pur si simplu sterge, ca un burete umed, însusi sentimentul prezentei în realitate, si ea dispare ca o draperie trasa la o parte, lasând cale libera invaziei de „lumina” si „aer”, sau ca o „ciorna”, analogie imperfecta a realitatii textuale.
Cedeaza rapid si fara a opune prea multa rezistenta, se sifoneaza, se mototoleste si dispare undeva, dincolo de limita câmpului vizual. Si atunci, de ce ar mai avea importanta ce atribute ale realitatii „sifonate” folosesc pentru a fixa, febril sau detasat, tusa, conturul, schita unei intuitii care m-a strabatut similar unei lancii, unui tren rapid sagetând printr-o gara sau unui fulger împânzind pentru milisecunde întreaga bolta cereasca? Prind ce apuc, fara a chibzui prea mult si de abia mult dupa consumarea impulsului îmi dau seama, deseori cu o buna doza de amuzament, în ce conditii, iata, s-a desfasurat „taina actului creator”. Nevoia de scriere s-a relevat mai ales în momentele de privatiune, izolare, i-as spune chiar încarcerare. Într-un prim moment au fost nesfârsite liste cu nume de oameni, de compozitori, cu titluri de carti, de lucrari muzicale, opisuri de panteoane cu zei nordici, greci, indieni si, rupându-se tot mai multe fire de legatura cu realitatea imediata, tot mai pregnanta devenea imaginea unei realitati secunde, dosita bine în spatele grijilor de zi cu zi, în spatele imaginilor unui sine uzual, îmbracata în fiecare dimineata si folosita ca moneda de schimb în ceea ce consider a fi comunicarea si existenta sociala. Vad la televizor imagini cu atacul bombardierelor americane asupra barajelor germane, acestea din urma fisurându-se si pâna la urma cedând, iar analogia este perfecta – exact asa se fisureaza si se prabuseste toata constructia atitudinilor preconcepute.
0 comments:
Post a Comment