Oleg si simplele bucurii ale vietii (5)
- O, da, confirmă Dana, gândindu-se la facturi, copii, salar, vecini şi colegi de servici, probleme şi bucurii, incluzând şi maşina de spălat, în perfectă stare de funcţionare... O, da! repetă ea, privind cu o îngrijorare crescândă la ceea ce i se întâmplă lui Oleg.
Lui Oleg, însă, într-un mod evident i se întâmplă o prajitura si el continua de unde l-a intrerupt Dana:
- ... o întreţin şi ... mmm... o menţin la un nivel acceptabil, continuă Oleg cu propria variantă a textului unui cântec celebru cândva prin părţile locului şi îşi curăţă o clementină rămasă de la Crăciun într-o farfurie uitată la marginea colţarului. Vitamina C se amestecă într-un mod plăcut cu glucidele din prăjitură agresându-i într-un mod atât de eficient papilele gustative. De-ar fi motan, ar putea să toarcă, însă...
- Aşa-i că nu pleci? Că vreau să fac spaghete şi bănuiesc că eşti flămând, enunţă Dana şi pe Oleg îl copleşeşte un val de căldură, ca de fiecare dată când cineva manifestă o neprefăcută grijă faţă de persoana lui, şi nu mai înghiţi atâta la prăjitură că nu-s de foame, ci de gust... of, mănâncă, pătrăţel, mănâncă, nu te-oi putea opri nici legându-te...
- ... sau altfel, continuă el în aceeaşi idee, nu banii contează, ci… Oleg îşi îndeasă în gură rămăşiţele lumeşti ale savarinei care dă semne evidente de împotrivire la o asemenea abordare… cantitatea lor şi am văzut că ai postat pe blog, ce coincidenţă, un text despre Warren Buffett... ce bună e... mmm... Chiar dăunăzi am văzut la Librăria Universităţii un ditamai cărţoi cu biografia lui. Mmm... da, te pricepi, nu glumă... Şi s-ar părea că legendele despre decenţa lui sunt cât se poate de reale. Hm, stau să mă gândesc că după atâtea biografii de compozitori şi interpreţi, voi relua lecturile cu Carnegi şi Buffett. De ce nu? Decât tuberculosul Chopin, sifilicitul Schubert, nimfomanul Liszt, alcoolicii Beethoven şi Mussorgki, drogatul Berlioz, narcisistul Wagner, înspăimântatul de Şostakovici sau însinguratul de Yves... mai bine o doză de spirit practic şi atât de onest precum miliardarul ăsta american...
- O, da, îi răspunde Dana, cu aceleaşi cuvinte, însă într-un sens cu totul diferit, şi pufneşte în râs, O, da, Oleg!
El abuzează de o altă prăjitură şi nu se poate abţine să nu geamă într-un mod nu chiar decent... – Dumnezeule, fată, cum de le faci chiar într-atât de bloody delicious? continuând s-o mestece cu nesaţ şi cu o vizibilă excitaţie, chiar dacă şi puţin teatrală.
- Dumnezeule mare, râde Dana, tu chiar eşti până într-atâta de hămesit că nu poţi mânca o prăjitură într-un mod mai puţin pornografic? Tu, intelectualule şi rusule... de fapt, da... voi, ăştia, tu mă înţelegi, nu prea o aveţi cu dozajele... şi la băut, şi la femei, şi la bătut... mmm... covoare, de data asta râd amândoi... da, şi voi, ruşii, nu prea vă pricepeţi să aveţi grijă, nici măcar de voi înşivă... Oleg, spune Dana într-un mod mai mult decât insinuant şi sugestiv şi evident referindu-se la ceva ştiut doar de ei doi, tu nu poţi avea grijă de o femeie, Oleg, băiatule, şi cu atât mai mult, niciodată nu te-ai priceput să oferi tot ceea ce-şi poate dori o femeie... de aia şi fug ele de tine, narcisistule, orice le faci la început, până la urmă tot fug ele de tine, nepriceputule...
- Nici nu-ţi dai tu seama câtă dreptate ai, nici nu-ţi dai tu seama... ooooo..., vociferează în continuare Oleg, înghiţind o a treia porţie de işler, ştrudel, doboş... ce-o fi, oricum, nu mai contează. – Şi ţi-am spus de atâtea ori că nu sunt nici intelectual, nici rus, ci un om simplu cu bunici ţărani de prin ceva sate moldoveneşti.
- O, da, cum să nu, cu nume de Oleg nici nu poţi fi altceva decât român get-beget sau traco-sarmat sau... nu, tu eşti o specie de paleoromân provenită din scito-hazari dacizaţi... Oleg face ochii mari la o insinuare atât de subtilă, insa revine la obsesiile lui.
- Şi apoi, nu cred că aş putea avea grijă chiar de oricare femeie... nu de oricare la început îmi face ochi dulci şi se dă de ceasul morţii că fără mine se va prăbuşi şi nici măcar sex cu alţii nu va mai putea face... aşa chiar că nu ma pricep. Iubirea are, şi tu ştii asta, Dana, doar început... Şi totul ce se termină... găseşte-i tu singură denumirea.
Dana nu spune nimic, însă este evident că-i dă dreptate. – Iubim pe cine nu ne merită sau suntem iubiţi de oameni pe care nu-i merităm noi... Şi ne-o frigem de fiecare dată cam în acelaşi fel. Cu cine am fi rămas pentru tot restul vieţii nici macar nu-i observam, iar pentru nişte prăpădenii stăm şi ne încăpăţânăm să suferim ca proştii...
- Da, o, Digodana, da, o îngână el atât de spăşit că este cât pe ce să se înece mestecând la o a patra prăjitură şi gândindu-se la o ipoteză asupra postmodernismului mioritic, traco-geto-sarmatic sau, mai nou, carpato-danubiano-pontic...
- Şi apoi cred că deja demult ai fi putut deveni un al doilea Iosif Sava al României, vorbesc foarte serios.
- O, da, Măria Sa Iosif Sava al II-lea al României... nu, ar fi trebuit să devin Oleg Întâiul din Soroca, însă nici o şansă, toate au fost deja ratate şi voi preda până la pensie citire partituri simfonice şi voi fi la munca universitară de jos, că altceva ţara asta vrea să-mi ofere, însă... voi fi cu cârduri de studente după mine şi cu cât mai mult voi încărunţi, cu atât mai multe studente mă vor urmări cu dorinţa lor de a cunoaşte deliciile secrete ale muzicologiei. Doar ştii că disciplina se predă doar la modul individual, că nu poate fi învăţată în grup o meserie atât de vocaţională.
- Oleg, ceea ce-ţi aparţine pe merit nu trebuie să-ţi dea nimeni. Îţi iei singur, întinzi mâna şi iei, adică, te afirmi şi după aia culegi laurii. Nu, totuşi cred că Iosif Sava al II-lea... mmm... al României, parcă ţi se potriveşte mai bine. Că ai făcut emisiuni de televiziune, nu? Ai vorbit despre muzică, ai trăit din asta şi chiar ţi-a plăcut. Of, mai lasă-mă cu studentele, că le tot plimbi pe la concerte şi oricând te caut, aici Dana isi ia aer cu o expresie amuzata pe fata, ori eşti pe drum la o consultaţie, ori deja la Conservator, ori pe lângă... deci consulţi, doctorule... pardon, încă nu, dar urmează...
- Mda, de vreo zece ani tot urmează şi nu-i mai dau de capăt. Doctor în muzicologie... mmm... ginecologie... sună aproape la fel... problemele ginecologice ale ştiinţei muzicologice. Că muzica e la feminin, nu? Şi nu e doar o femeie, mă rog, fecioară, nu ştiu de ce neapărat trebuie să fie virgină, probabil contează atunci când... mmm... să revin, erau ditamai nouă muze rătăcind prin pădurile Greciei Antice. Te duci să-ţi prăjeşti nişte frigărui prin Făget şi dai peste ditamai gaşca de Playboy expunându-şi rotunjimile într-un mod cu totul şi cu totul artistic, adică sugestiv şi seducător deopotrivă... Că aşa vedeau ei artele, ca nişte fete goale, neapărat frumoase şi bine structurate... mmm... nemaritate, adică armonioase in sensul complet al cuvantului, doar arta trebuie sa ne corupa într-un mod plăcut simţurile şi minţile... Şi oricând analizez o sonată, concert, fugă sau simfonie, de fiecare dată am un sentiment de obscenitate... obscenitate obstetrică, Dumnezeule, chiar că sunt pornografic... parcă scurm în măruntaiele unei fecioare răstignită pe o masă de metal şi eu îi fac autopsia încercând să aflu cauzele decesului... Taci, Dana, taci! Nu! Nu m-am gândit la necrofilie, nu, te implor... de această dată râsul scapă totalmente de sub control, încă mai am ceva rămăşiţe de decenţă şi până la urmă, totuşi, vorbim despre muzică, nu?
- N-am zis nimic, însă da, din nou eşti pornografic... Oleg, de cât timp eşti womanless? îl înghesuie Dana într-un colţ din care înţelege că nu mai are cum să scape.
- Prăjitura ta e de vină, că în mod normal sunt foarte pudic... Oleg priveşte în altă parte, încercând zădarnic să-şi ascundă, ruşinat, privirea de ochii scrutători ai Danei... - Ce ai pus în ea? Prafuri, ciupercuţe, pastiluţe? Şi nu sunt womanless, adică da, de ceva ani încoace cred că asta am fost, chiar şi cu cineva fiind... poţi fi cu cineva şi poţi crede că eşti cu cineva, însă... mmm... doar în propria imaginaţie... ce trist... mda, chiar că mă citeşti destul de bine...
- Oleg, animalul din braţele mele, oricât de sălbatic ar fi, este înzecit mai pudic decât tine... aşa că stai tu liniştit, ştiu cine eşti... Şi apoi, despre cocaină tu scrii în blogul tău, nu eu... însă, da, tu nici alcool nu suporţi, d-apoi cocaină... prefăcutule... da de dragoste, cred, niciodată nu ai dus lipsă... ai fost iubit şi eşti iubit în continuare... că ştii, că nu ştii, nu contează.
Oleg se simte abuzat, de această dată de glucidele circulând în voie prin tot corpul şi mai ales prin creierul torcând exact ca pisoiul de pe genunchii Danei, însă Oleg se simte abuzat, de această dată de glucidele circulând în voie prin tot corpul şi mai ales prin creierul torcând exact ca pisoiul de pe genunchii Danei, însă Oleg se simte abuzat, de această dată de glucidele circulând în voie prin tot corpul şi mai ales prin creierul torcând exact ca pisoiul de pe genunchii Danei, însă Oleg se simte abuzat, de această dată de glucidele circulând în voie prin tot corpul şi mai ales prin creierul torcând exact ca pisoiul de pe genunchii Danei, însă atât de simpla bucurie alimentară nu mai lasă loc de polemici şi pentru un moment îşi doreşte să facă un schimb de locuri cu Tiristu’ şi Dana să-i ciufulească blana de pe spate, însă fără a-şi refuza să mai dea nervos, doar din când în când, din coadă. (va urma)
0 comments:
Post a Comment