Oleg si simpla bucurie de a trai (2)
„Îmi vei moşteni cărţile şi nu le vei putea vinde, deoarece toate sunt subliniate, cu tot felul de idei notate printre rânduri, cu scheme, simboluri şi tot felul de alte semne, deşi, m-am folosit doar de creion, însă nu te văd consumând zeci de radiere pentru a repune cărţile într-o stare vandabilă”. „Şi tablourile”, spune ea privind pereţii înţesaţi cu portrete, icoane, reproduceri, toate înrămate, „şi va trebui să-ţi recitesc toată biblioteca, însă mai degrabă pentru adnotările tale... mi-i şi frică să mă gândesc că tot restul vieţii mele mi-l voi consuma pentru a te readuce la forma ta originală”. „Mulţam’”, spune Oleg, „dar îmi vei moşteni şi cămăşile, şi mantaua, şi hainele de piele, şi cizmele de ofiţer, şi colecţia de cuţite”. „Da, îl îngână ea, şi pistoalele, şi Kalaşnikovu’ îngropat în spatele casei de pe strada Braşov”. „Foştii socri nu vor şti niciodată ce am lăsat la ei în ograda lor şi va trebui într-o noapte să mă duc să dezgrop câte ceva de pe acolo”. „Vom merge împreună, aşa-i mai sigur – râde ea – voi sta de şase în timp ce tu vei bâjbâi prin întuneric după armamentul ascuns în curtea oamenilor”. „Atâta probleme să fie, îi răspunde Oleg, poate dau şi de fosta soţie, Dumnezeule, m-a suspectat continuu că mă ocup de chestii ilegale, că umblu la curve, că am o biografie secretă, că nici măcar român nu sunt, că îi ascund o grămată de chestii...”. „Păi, nu eşti rus?”, rosteşte ea cea mai gravă acuzaţie şi îl priveşte ţintă în ochi după care erupe într-o cascadă zgomotoasă de râs – „Ruşii aşa trebuie să fie – mai demonici de felul lor, mai bântuiţi sau posedaţi, Dumnezeu ştie care-i aia bună, mai scăpaţi de sub control şi încerc să-mi imaginez cât de greu i-a fost blondei tale cu ochi albaştri să te stăpânească”. „Nu-i blonda mea”, rosteşte Oleg sec, „deşi până nu demult îmi tot scria mesaje pe care le semna destul de sugestiv – Te iubesc. A ta ...”. „Păi, aşa se simţea ea... până nu demult... că era a ta, mai ştii, poate crede asta în continuare... trăieşte cu altul, însă se simte a ta în totalitate... nu înţeleg cum poate fi asta, însă poate ea ştie mai bine... poate te-a iubit... aşa cum se pricepe ea... poate te iubeşte încă”, ea îl trimite o bezea pe care Oleg o prinde din zbor şi şi-o lipeşte zgomotos de obraz. „Şi biografia asta secretă...”, spune el parcă gândind cu voce tare, „era atât de convinsă că nu sunt cine pretind a fi, încât am ajuns să nu fiu sigur că ceea ce ştiu despre mine este pe de-a-ntregul real, însă oricum nu mai contează.” „Şi atunci, cum formulăm testamentul?”. „Ce testament? Doar ţi-am spus că înainte de a muri, va trebui să-mi trăiesc a doua jumătate a vieţii, aşa cum i-a proorocit mamei o ghicitoare de prin nordul Basarabiei mele natale. Nu pot muri până nu mă împlinesc. Ăsta-i blestemu’. Mă voi căsători târziu, asta deja s-a împlinit. A şi divorţat ea de mine. Urmează fericirea, bogăţia şi trei copii”, îşi încheie Oleg autocondamnarea printre hohote de râs, „dar nu se ştie cu câte femei”. „Dumnezeule, tu cât ai de gând să trăieşti?”, intonează ea teatral pe un ton interogativ-patetic. „Până mi se va gata sorocu’”, îi răspunde Oleg şi îşi scarpină, nu mai puţin teatral, ceafa. „Atâta cât spune profeţia, că nici să vreau nu am puterea s-o dezleg”. „Păi, dacă ştii să O’leg-i, trebuie să ştii s-o şi Dez-leg-i”, îi strigă ea din baie. „Nu, eu ştiu doar să leg, mai ales femei... aşa mi-i pus numele – O-leg, nu mă pricep la dezlegat şi stau să mă gândesc, în toate relaţiile astea mai degrabă Mă-leg eu însumi de una sau alta, iar tot ceea ce urmează sunt doar încercările mele disperate a mă Dez-lega... şi fără nici o şansă de a învăţa o dată modul corect de a o face”. Restul evenimentelor din acea seară s-au petrecut, consecutiv, în bucătărie, unde ei au mâncat, în baie, unde Oleg a citit, fumat şi băut suc de portocale roşii de Sicilia şi s-au încheiat în dormitor cu vizionarea filmului artistic „A Single Man” care nara povestea tristă a unui profesor homosexual care nu-şi găseşte liniştea după ce i-a murit iubitul si care moare si el pana la urma.
0 comments:
Post a Comment