Territoria

Revelaţia a venit o dată cu lecturile din Sholom Aleihem şi, ulterior, din Bashewitz-Singer. O primă impresie era una de incoerenţă, incompletitudine, slăbiciune, cuminţenie şi neputinţă pe care o aveau personajele, creionate cu multă tandreţe, delicat şi sobru, nelipsind însă o anumită supleţe, inobservabilă la o primă abordare a textului, dătătoare de veridicitate. Mai târziu, după ce prinsesem gustul, m-am putut „alimenta” şi din  admirabila iresponsabilitate care marca personajele lui Saul Bellow – „Darul lui Humboldt” şi „Herzog”, John Updike – „Centaurul” sau ale lui Kurt Wonnegut – „Mama noapte” sau „Abatorul numărul cinci”, iar tot cumulul acestor calităţi atât de „feminine” oferea o rezoluţie cu atât mai mare asupra profilului personal „de profunzime” al personajului cu cât acesta „naufragia” permanent sub insuportabila presiune a realităţii.
Îndoielile şi confuziile prin care trecea Herzog scoteau parcă şi mai mult în evidenţă esenţialul definibil drept umanul, omenescul în sensul intim, fragil şi atât de real al cuvântului care cu de la sine putere anula determinismele de orice fel. Nu aveau nimic romantic. Nu fugeau de lume pentru a se regăsi, deoarece nici nu căutau ceva anume şi nici nu formulau, oarecum ontologic, specificul propriei condiţii. Aceste personaje trăiau. Transpirau, excretau, se iubeau, înşelau, se tăiau la bărbieritul de dimineaţă, întârziau la servici, fumau ţigări proaste sau scumpe, tânjeau după un concediu sau o „evadare”, iar evadând se regăseau doar pe sine, deoarece cărase cu ei tot ceea ce îi alunga din loc în loc răpindu-le liniştea şi împăcarea.