Dec 6, 2011

Despre admiraţia mea pentru caii inteligenţi ai lui Jonathan Swift

     Un poem pedagogic despre iubirea de oameni. Cât de bine ne dăm seama că între ceea ce suntem şi ceea ce credem că suntem există o diferenţă sensibilă şi că, de fapt, este vorba despre două stări de identitate net distincte. Fie că ne dăm seama de acest fapt, fie că nu, gestionarea conştiinţei noastre, dar mai ales a modului în care ne reprezentăm pe noi înşine, este una dintre cele mai stringente priorităţi ale organelor abilitate cu liniştea şi pacea comunitară. Şi este evident că oferta modelelor identitare va fi una mai mult decât generoasă. La fel şi obligativitatea noastră de a ne conforma cu aceasta.

Dacă pornim de la ideea că educaţia este ştiinţa formării individului uman, atunci este clar că modul în care este educat acest individ reflectă la modul cât se poate de direct nevoile societăţii. Problema educabilităţii individului uman a preocupat pe multă lume, drept dovadă această abudenţă de modele, pornind de la lagărele lui Vladimir Ilici Lenin, Iosif Vissarionovici Stalin, Adolf Hitler, Pol-Pot, Mao-Tse-Dong şi pînă la „inocentele” încercări utopice ale lui Makarenko în al său „Poem pedagogic”, Herman Hesse şi Castalia, Provincia Pedagogică din „Jocul cu mărgelele de sticlă”, anti-utopiile lui Evgheni Zamiatin („Noi”) sau George Orwell („1984”). Pînă aici nimic nou. Doar informaţii comune.

 „Yahoo” – propuneri pentru „omul viitorului”. Multă lume a citit „Călătoriile lui Gulliver”. Mulţi au citit, puţini au înţeles. Iată că există un puternic motor de căutare pe nume Yahoo, foarte popular de altfel, însă cine se pricepe să-şi amintească de Gulliver şi călătoria lui în ţara guingnmilor, cai care au atins nivelul conştiinţei. În acel ţinut oamenii, fără preocupări, fără munci şi trudă, deoarece caii le făceau pe toate, au degradat pînă la nivelul unor primate. Şi numele pe care l-au primit de la cai a fost – Yahoo, sălbăticiune, deci. Ironia situaţiei este că tot Yahoo este titulatura unui mijloc electronic de comunicare între oameni. Deci, comunicaţi, primatelor!

O idee despre arta înfometării. Sintagme de genul „societate de consum” şi „piaţa liberă” au intrat în uzul comun. Pe lângă sintagme ca „drepturile omului” şi „idealurile umanităţii”. Asociindu-le, ajungem la concluzia că „societatea de consum” este un „ideal al umanităţii”. Deci, puterea şi demnitatea individului uman, a unui „yahoo”, rezidă în puterea lui de cumpărare şi mândria de a putea cumpăra cât mai mult. Însă cum să condiţionezi un individ să cumpere? Cum să-l convingi că nevoia de a cumpăra este unul din instinctele fundamentale? Aici ne vine în „ajutor” publicitatea, deoarece anume aceasta, se pare, a devenit, încet-încet, acel factor formativ-educativ în stare să substituie instituţiile direct abilitate în a exercita funcţii educative (grădiniţa, şcoala sau/şi armata), sau curative (spitalul), sau... punitive (închisoarea). Este suficient să-l citim pe Foucauld. Iar pentru triumful comunismului marxist nu trebuiau închişi în lagăre zeci de milioane de oameni, ci ar fi fost mai simplu să fie deschise cât mai multe supermarketuri pentru aceleaşi zeci de milioane. Că tot mai buni ar fi fost ca şi cumpărători decât tăind pădure sau săpând la canale. Sunt de acord, frica este unul din instinctele primare. Însă foamea este înzecit mai puternică. 

Propunere pentru învăţământul Yahoo. Publicitatea este un nou mijloc educaţional, extrem de eficient, în a educa un om flămînd, chiar mai mult – un om continuu flămînd, iar achiziţioanarea de bunuri este, în consecinţă, un instinct cu toate aparenţele, dar şi drepturile unui instinct primar. Poate că nu ar mai trebui să vorbim despre foame, ci mai degrabă despre poftă. Gândirea a evoluat până la un nivel mult prea avansat ca subtilitate. Deoarece a devenit evident că pentru a le stârni pofta, oamenii nu trebuiesc înfometaţi. Că pofta poate fi trezită chiar şi celor aparent sătui. Şi, în acelaşi timp, deja demult s-a înţeles foarte clar că nu doar despre ale gurii este vorba. O adevărată filosofie. Ştiinţa de a opera cu abstracţiuni. Deoarece a-i stârni şi întreţine pofta continuă unui om sătul este o adevărată abstracţiune. Deci, o adevărată artă. Însă, paradoxal,  una cât se poate de realizabilă. O artă de a întreţine pofta chiar şi atunci când, aparent, individul nu ar mai avea nevoie de nimic. Altfel spus, lumea contemporană este constituită din turme de yahoo pofticioşi care aleargă salivând după chilipiruri, iar această agitaţie se numeşte dinamică socială. Chiar şi libidoul este implicat în campanii publicitare pentru a întreţine pofta, iar satisfacerea acesteia a devenit singurul mod de a educa individul. Un yahoo pofticios. Îmi şi imaginez un învăţământ (primar sau/şi universitar) bazat în totalitate pe calupuri de publicitate. Cu programe analitice la zi ordonând ultimele apariţii de "scurt-metraje" despre săpunuri, automobile, băuturi alcoolice, haine, excursii, dar şi cărţi, concerte, muzee şi nu în ultimul rând producţii despre psihologia relaţională, dar şi despre ultimele noutăţi ale industriei porno. Satisfacţia totală şi absolută. Garantat 100%. Toate împreună fiind, evident, interactive şi oferind tuturor posibilitatea sa-şi exprime într-un mod univoc aprobarea prin intermediul unui chat.

În concluzie – o deziluzie. Despre artă şi cultură ce să mai spun… Într-un fel sau altul, amândouă deja demult au devenit un fel de "complemente" mai complicate ale publicităţii. Katartică sau sublimă, transcendentală sau apocaliptică, arta şi cultura încă mai încearcă să reprezinte un discurs paralel celui comercial. Un discurs al oamenilor "flămînzi" în spirit, flămînziţi altfel decât yahoo avizi după publicitate, după „Dero-activ-plus”, după economisirea a trei lei promişi în clipurile publicitare de la ProTV. Chiar în pofida excesului de comunicare pe care îl proclamă şi cultivă acelaşi „Yahoo”, trăim, fapt paradoxal, în epoca discursurilor paralele. O epocă a discursurilor care nu colaborează, deoarece nu comunică. Discursurile nu trebuie să comunice. Este suficient doar să stârnească. Pofta. Una cronică. Astfel încăt şi procedura educaţională se va axa, mai degrabă sau chiar în primul rând, pe modalităţi tot mai eficiente de a condiţiona  mulţimile de individizi înfometaţi după satisfacţia imposibilă. Visul nostru al tuturor.

P.S. S-ar putea ca într-o bună zi "Călătoriile lui Gulliver" sa ajungă o carte interzisă...

0 comments:

Post a Comment