Nov 29, 2011

10:07 PM - , 1 comment

Ganduri in timpul ploii (6)

Unora viaţa le reuşeşte. Nu ştiu prin ce miracol că nu le-am putut afla secretul.  Altora, însă, nu le reuşeşte. Deloc. Şi-o trăiesc ca pe o eroare cronică zi de zi. Ca pe o "râie" de care nu mai scapă sub nici o formă. Sau ca pe un buletin meteo, cu averse şi cer variabil. Iar "însărcinata" cu starea vremii nu se pricepe să prevestească, măcar din când în când, si altceva, mai bun. Şi nimic nu promite vreo schimbare. Însă ei insistă s-o trăiască. Cu înţelegere şi calm. Mai degrabă ca pe o răceală, ducând-o pe picioare.

Aşa îi şi vezi pe stradă, trecând unii pe lângă alţii, cei "reuşiţi" călare pe câte un BMW sau Ferrari şi "greşiţii" sau, oricum ar fi, "răciţii" şi "imunodeficitarii" existenţiali stând la interminabilele cozi de la farmaciile din cartier. Unii o încep frumos şi o termină prost. Adica, dau faliment. Că pierd bani sau o investiţie emoţională, nu mai are nici o importanţă. Poate îşi pierd vila sau divorţează, tot faliment se numeşte. Unii numesc aşa ceva "un nou început", ceea ce mi se pare puţin cam exagerat, atâta timp cât acel "nou început" trebuie să se întâmple, deseori, pe ruinele încă fumegânde ale unor amintiri nu chiar plăcute. Alţii tot trăiesc şi trăiesc şi nu se mai termină, până nu-i calcă vreun "norocos" cu limuzina personală şi încă direct pe trecerea de pietoni. Că doar despre oameni este vorba. Fără forţe oculte şi maniheisme răsuflate din filmele cu morţi vii, vampiri şi extratereştri. Aşa că rămâne să încerc în continuare măcar să-mi imaginez o viaţă ceva mai potrivită propriilor expectanţe.

Îi pot vedea şi pe ei că visează la o altă viaţă, evident, una mai bună, şi tot aşa la nesfârşit. Ceea ce-i înfrăţeşte este că încearcă. Oricare ar fi consecinţele. Şi oricare ar fi senzaţiile, viaţa ţi-o duci pe picioare. Ca pe o gripă. Fără replici sau comentarii. Mai sunt şi cei a căror viaţa nici nu reuşeşte să li se înceapă, ca se şi termină. Fulgerător. Aşa şi mor. Cu diverse expresii pe faţă. Mirare. Frustrare. Şi, uneori, chiar cu o nedisimulată satisfacţie că nu li s-a întâmplat ceea ce putea fi mai rău. O viaţă în toată regula. Cu o durată mai mult sau mai puţin completă. Şi să nu uităm că viaţa trăită nu are nimic în comun nici cu cronologia, dar nici cu biologia. Este cel de-al treilea sens, după cele două "algebrice". Cel real. Poti exista şi-un secol, iar cumulul de viaţă trăită să se fi rezumat la două-trei luni. Sau ani. Depinde.  

Mai sunt şi alţii. Care îşi trăiesc viaţa din curiozitate. Deoarece vor să afle mai multe despre cum este să ai una. Însă, până la urmă, asta-i şi omoară. Simplul fapt că află. Şi niciodată nu reuşesc să înţeleagă chiar şi înainte de a muri, că într-o viaţă afli de obicei orice altceva decât ceea la ce te-ai fi aşteptat. Că medicii nu înlătura boala, ci doar o tratează. Că preoţii nu purifică sau mântuiesc pe nimeni, ci doar întreţin şi ei, aşa cum pot, credinţa. Că poliţia nu elimină criminalitatea, deoarece ar rămâne fără obiectul muncii, ca şi preoţii sau medicii, fiecare cu motivele lor, cu toţii interesaţi mai degrabă să întreţină febra decât sa recurgă la o eventuală "soluţie finală".

Şi atunci, curioşii riscă să moară de dezamăgire. Încolţiţi de toţi aceşti binevoitori care le vindecă trupul şi întăresc duhul, dar şi le protejează integritatea fizică şi materială. Iar curioşii mor şi mor. Din simplul motiv că nu află nimic. Fie află cu totul altceva decât şi-ar fi dorit. Şi niciodată ceva ce le-ar confirma aşteptările sau le-ar folosi în mod real la ceva. Altfel spus, se încăpăţânează să nu recunoască un fapt evident şi anume că Moş Crăciun nu există.    

Câteodată încerc să mă gândesc la cele necesare pentru a schimba, totuşi, ceva privind propria mea netrăire. Şi nu găsesc de cuviinţă să schimb ceva. Fie din cauza laşităţii, fie din cauza fricii care mă invadează de fiecare dată atunci când mă gândesc că ceva ar trebui modificat. Dumnezeu mi-a dat-o şi, sper, tot Dumnezeu mi-o va lua înapoi. Iar mie îmi rămâne s-o fac pe instalatorul. Deoarece trebuie să reglez ceva la şuruburi, roţi dinţate şi curele de transmisie. Apoi, din când în când, să schimb uleiul şi, implacabil, să realimentez la sfârşitul fiecărei zile trăite pentru a avea cu ce să demarez a doua zi dimineaţa. Să dau cu aspiratorul sau, eventual, să schimb garniturile uzate la robinetele din bucătărie şi din baie. Măcat atâta fac şi eu. Ce aş putea mai mult? Că nu pot interveni peste chipul şi asemănarea. Poate că-i vorba despre o simplă neputinţă sau încăpăţânare. Poate nu reuşesc dintr-o simplă lene sau ignoranţă patologică. Nu ştiu. Pur şi simplu nu-mi vine nici o idee şi cred ca până îmi va veni, deja demult voi sta întins într-un loc întunecat şi rece şi atunci chiar nu voi mai avea nici o problemă. Adică, mă voi alege cu ceea îmi aparţine cu adevărat, după ce voi fi returnat Celui de Sus datoria.

Iar "netrăirea" mi se trage dintr-o simplă poveste relatata de propria mea mamă despre călătoria ei la o ghicitoare celebră prin părţile noastre, care i-a spus, simplu şi clar că fiul ei mai mare se va căsători târziu, însă familie şi copii, precum şi fericire cu bunăstare va avea doar în a doua jumătate a vieţii. Atât. Şi a fost suficient încât să mă pot relaxa aşteptând sosirea celeilalte jumătăţi. Bineînţeles, înarmându-mă cu răbdarea aferentă pentru a putea suporta epuizarea jumătăţii pe care încă o trăiesc. Şi a fost suficient ca mama să-mi fi relatat această aventură, încăt să încep să mă uit la lume într-un mod diferit. Ştiind clar că nu mi se mai putea întâmpla nimic, deoarece mă păzea însăşi puterea predicţiei rostite ca un legământ.

Începând cu acel moment,  duc o existenţă "amorsată", ascultând ticăitul sorocului şi aşteptând explozia care va marca sfârşitul primei jumătăţi a vieţii mele. Iar dacă le pun împreună, timpul deja consumat cu ceea ce aproximativ va să mi se întâmple, cred că mai degrabă mă voi sinucide decât să trăiesc atâta cât mi-a prezis acea bătrână aproape oarbă, ale cărei cuvinte au tăiat în propria mea minte un hotar despărţitor care, cred, nu se va cicatriza niciodată.

1 comment:

Subscribe to: Post Comments (Atom)