Nov 4, 2011

6:50 PM - No comments

Constantin Silvestri - legenda culturii muzicale româneşti (1)

 Cine este Constantin Silvestri?

Sunt convins că cetăţeanul de rând nu ştie cine este Constantin Silvestri. Poate a auzit de Beethoven sau Bach, chiar şi de Enescu. Despre Silvestri, omul de rând nu ştie absolut nimic, fiind astfel privat de o ocazie în plus de a fi mândru de cultura propriei Ţări. Lucrările nu i se cântă. Activitatea nu i se popularizează. Lumea nu ştie când a trăit şi unde a murit. Unul dintre artiştii de linia întâi a culturii române este, practic, un anonim. Cu atât mai puţin este cunoscut faptul că în acest an se împlinesc 30 de ani de la neantizarea marelui artist (scriam acest text în 1999). Cu atât mai suprinzător este faptul că la Bucureşti, în cadrul Zilelor Culturii Engleze în România (?!) va avea loc un recital de pian susţinut de Anda Anastasescu Gritten, cu lucrări de Silvestri. 

Citim în "Creaţia muzicală românească. Sec. XIX-XX" de Zeno Vancea următoarele rânduri:"Compozitor, dirijor, pianist într-o singură persoană, excelând deopotrivă în toate cele trei ramuri de activitate, Constantin Silvestri a fost una din personalităţile cele mai complexe şi interesante ale muzicii româneşti de după Enescu". Extrasele din presa lumii despre talentul lui Silvestri abundă în superlative:"De la Liszt şi d'Albert, în ceea ce priveşte improvizaţia, nu am mai întâlnit un asemenea fenomen". "Un talent care frizează geniul". "Este unul dintre cei mai abili, mai incisivi mânuitori de orchestră care ne-a fost dat să-i auzim".

În monografia "Iubiţi muzica secolului XX", Iosif Sava adaugă:"Fascinant, spectaculos, desăvârşit, unic, miraculos... În cronica veacului, Silvestri este un nume uriaş..."
Constantin Silvestri s-a născut la 31 mai 1913. A încetat din viaţă la 23 februarie 1969. Începe să compună de la vârsta de 11 ani (între anii 1924-1927), pe când era elev la Conservatorul Municipal din Târgu Mureş. Studiază pianul şi teoria muzicii cu organistul şi profesorul Rudolf Zsizsmann şi compoziţie cu Zeno Vancea. Atunci când familia se mută la Bucureşti, Silvestri se înscrie la Conservator şi studiază armonia, contrapunctul şi compoziţia cu Mihail Jora. Ideile abundă, dar pentru a le putea realiza într-un plan artistic, este nevoie de foarte multă muncă. 

Mărturie ne stau chiar cuvintele artistului:"În cele mai bune condiţii perfecţiunea înseamnă pur şi simplu perfecţiunea muncii" sau chiar ideea pe care o notează Silvestri la 21 decembrie 1966 - "Sugrumarea timpului prin muncă". Evoluând pe plan componistic, Silvestri produce (între anii 1934-1937) un număr de compoziţii, de tentă neoclasică, dintre care putem aminti două Concerte pentru orchestră de coarte, un Cvintet pentru suflători, un Cvintet de coarte şi o Sonată pentru violoncel (Premiul I Enescu). În 1932 George Enescu scria:'Dorim ca Silvestri să realizeze tot ceea ce noi aşteptăm de la dânsul... Şi noi aşteptăm lucruri mari".

Calea spre glorie


Pianist, compozitor şi dirijor, Constantin Silvestri s-a impus mai întâi de toate prin interpretările la pupitrul orchestrelor simfonice cu care a colaborat. În 1940, tânărul de numai 27 de ani cucereşte admiraţia criticii muzicale din Budapesta, unde îşi dirijase "Dansurile româneşti", criticul Hartung Bela afirmând în "Deli Hirlap" că Silvestri este un dirijor de talie europeană. La Dusseldorf (1942) presa locală vorbeşte despre "pietrele preţioase ce străluceau în orchestră", stilul perfect pe care îl respectă dirijorul, stăpânirea minunată a aparatului orchestral. Înainte de a împlini vârsta de 30 de ani, Silvestri era în plenitudinea talentului său.

George Enescu caută să contribuie la cariera tânărului maestru cu care apare la 11 decembrie 1944 într-un recital de muzică de cameră la Sala Dalles. Cântă împreună Sonata a II-a pentru pian şi vioară de Silvestri. La 20 octombrie 1945 (la vârsta de 32 de ani) Constantin Silvestri este numit dirijor permanent al Filarmonicii din Bucureşti. Pretenţia tânărului dirijor este pe măsura provocării:"Îmi trebuie un repertoriu gigantic. Iar lucrările trebuie ştiute pe dinafară, perfect, căci un concert te poate impune sau compromite." Idealul dirijoral pe care îl urmăreşte tânărul artist este nu mai puţin provocator, fiind vorba despre încercarea de a contopi două stiluri dirijorale celebre - Toscanini şi Furtwangler, cei doi maeştri veneraţi de către Silvestri.
 

Ascensiunea înspre un succes internaţional

Anul 1957 marchează în biografia lui Constantin Silvestri o limită după care începe ascensiunea vertiginoasă în topurile interpreţilor europeni, "explozia" producându-se însă, pe insula britanică. Debutul de la Albert Hall (25 ianuarie 1957), o sală cu circa 10.000 de locuri (!), a avut un succes imens. Cronicarul de la "Music and Musicians" scria:"Din România a venit să dirijeze la Londra câteva concerte cu Filarmonica, Constantin Silvestri... Am auzit doar unul dintre acestea, dirijat fără partitură, şi am fost fermecat... Am dori să auzim mai mult despre Silvestri la noi. Dacă este în stare să facă o muzică atât de clară ca cea de la Albert Hall, este în stare şi de miracole...", "Acum o săptămână, numele lui Silvestri era aproape necunoscut... 

Situaţia este acum complet schimbată" sau "Însemnaţi-vă bine numele lui. Este formidabil!" Ziarele scriau:"O lume înnebunită aclamă!". De aici începe "explorarea" concertistică a întregului mapamond, înspre Australia şi Mexic, până dincolo de Congo şi revenind iar şi iar la Londra, Viena, Paris, Lisabona, Helsinki, Berlin, New-York şi Bucureşti. Vacanţele de la Râul-mare sunt scurte şi rare. În 1959 i se acordă pentru a doua oară Marele premiu al discului pentru o înregistrare reunind "Dixtuorul" de Enescu, în Re major, op. 14, şi Simfonia de cameră pentru 12 instrumente soliste, (de acelaşi autor) în interpretarea unor formaţii româneşti. 




0 comments:

Post a Comment

Subscribe to: Post Comments (Atom)