Fragment din romanul încă fără titlu (9)
Realitatea în care până la urmă se trezeşte este una diferită. Chiar dacă este una în care şi-a trăit ultimii douăzeci de ani de când plecase de acasă. O realitate pe care, până la urmă, a refuzat-o pe motiv de prea multă nepotrivire. Un motiv bun pentru un divorţ în toată regula. Realitatea străină îi vorbeşte în limba FM-urilor şi stream-urilor virtuale. Sterile şi indiferente. Cu un şuvoi de şlagăre în limbi necunoscute asortate cu mai multe calupuri de ştiri rostite de voci impostate, însă la fel de indiferente ca şi cântecele mai mult sau mai puţin zgomotoase, si Alexei se simte ca in bataia unui vant sufland ziare si pungi de plastic, frunze moarte si sticle goale de "Coca-Cola". Vocile din cutie nareaza despre inundaţii, viscole, canicule şi scumpirile sistematice aplicate unei naţiuni aiurite de mizerie drept pedeapsă pentru prea multă ignoranţă.
Prin pereţi răzbat frânturi de manele. Deloc imnuri şi înviorări de dimineaţă. Apoi se aude un început de "Beatles", rătăcit printre zgomote de camioane şi lătratul câinilor de afară. Dinspre uşa se aude sunetul unor tocuri lovind precipitat betonul podelei, tot mai puternic pe măsură ce se apropiau şi apoi dispărând într-o descreştere la fel de grăbită. Exact ca sunetul unei ambulanţe în trecere. Amândoi părinţii sunt morţi şi nu mai şopteşte nimeni în întunericul dormitorului dintr-un apartament demult vândut unor străini.
Prin pereţi răzbat frânturi de manele. Deloc imnuri şi înviorări de dimineaţă. Apoi se aude un început de "Beatles", rătăcit printre zgomote de camioane şi lătratul câinilor de afară. Dinspre uşa se aude sunetul unor tocuri lovind precipitat betonul podelei, tot mai puternic pe măsură ce se apropiau şi apoi dispărând într-o descreştere la fel de grăbită. Exact ca sunetul unei ambulanţe în trecere. Amândoi părinţii sunt morţi şi nu mai şopteşte nimeni în întunericul dormitorului dintr-un apartament demult vândut unor străini.
Avioanele vin şi pleacă, speriind şi scandalizând ciorile amplasate comod pe crengile copacilor din jurul blocului... prea multe avioane, parcă mai multe decât ciorile, că în orice caz şi un singur avion urlă mai ceva ca un stol de milioane de ciori, însă în nici un caz mai agasant ca radioul din plastic scorojit de pe peretele alb din bucătărie. Viaţa începe de abia după trezire, atunci când îşi înfige periuţa de dinţi în gură şi îşi priveşte în oglindă imaginea, colţuroasă, neregulată, şi parcă speriindu-se de ceea ce vede, îşi freacă dinţii cu şi mai mult zel. Se opreşte de abia după ce încep să-l doară gingiile şi îşi spune cu voce tare pentru a nu se mai simţi chiar atât de singur:"Alexei, acum ar trebui să faci un duş". Se caţără în cada mult prea mică pentru cei aproape doi metri ai lui şi se simte exact ca într-un lighean de zinc în care mama îl spăla atunci, într-o zi de iulie, sub nuc, în spatele casei bunicilor. Beatitudinea pare a fi totală atunci când apa devine fierbinte şi stă cu ochii închişi şi capul aplecat sub jetul de apă, aproape adormind şi în minte îi vine imaginea unei blonde longiline frecându-şi cu înverşunare dinţii. Filmul, însă, continua cu replica fetei nude, pe care ea o rostea într-o singurătate deplină, vorbind parcă pentru ea însăşi:"Mi-ar plăcea ca atunci când îmi vor găsi cadavrul, să nu-mi miroase gura". Şi apoi o mai spune o dată. Şi încă, şi încă o dată, pentru a se lăsa convinsă că spălatul gurii îi va asigura cel puţin simpatia legiştilor care o vor găsi după sinucidere sau ii va excita pe cei insarcinati cu autopsia.
Nu înţelegea legătura, deoarece în mod normal, doar cele trăite deţin legături multiple între ele, ca într-o reţea, ca o ţesătură sau ca un păienjeniş. Unele întâmplări determină producerea altora, care la rândul lor duc înspre alte noi şi noi evenimente. Înmormântările, însă, nu păreau a avea vreo legătură cu lanţul cauzal obişnuit. Nimic nu ducea înspre o îngropăciune şi nimic nu decurgea de acolo. Aparent, era un lucru în sine sau, în cel mai bun caz, o excepţie de la regulă. Era un context în care toate regulile fuseseră suspendate, deoarece aşa-i normal să fie la un capăt de linie sau un sfârşit de ciclu, o ieşire din joc şi, evident, de sub orice regulă. Cauza, adică moartea, nu mai presupune nici un efect, cel puţin pentru cel decedat.
To be continued...
0 comments:
Post a Comment