Fragment din romanul încă fără titlu... (8)
Nici măcar soţia nu mai e lângă el, femeia lângă care a dormit vreo doi ani, tot ce-şi mai poate aminti, şi care acuma, probabil, doarme singură sau în braţele vreunui aspirant la bucuriile neîntinate ale unei existenţe conjugale tihnite. Se trezeşte ca Prometeu în munţii Caucazului, înlănţuit, cu sevele secate, deshidratat şi în aşteptarea unui vultur să-i devore ficatul. Se simte prins de pat cu mii de fire invizibile, ca un gigant imobilizat de puhoaiele de liliputani mişunând invizibili prin preajmă, cu milioane de liane lipicioase şi nu reuşeşte să se mişte decât după câteva tentative eşuate, adunându-şi toate puterile şi înfruntând (sau nu) ispita revenirii în adâncuri.
Îşi revine ca dintr-un leşin, neputincios, pe canapeaua deşirată, în garsoniera de lângă aeroport şi fără a se mai uita la ceasul de pe televizor, ştie, chiar înainte de a se fi trezit definitiv, că este exact ora cinci şi zece minute, iar avionul a sosit pentru cursa de la ora şase. La nici un minut după trecerea aparatului, dintr-o depărtare mai puţin ameninţătoare, se aude sunetul turbinelor ambalate pentru oprire şi totul se sfârşeşte aici. Se ridică din pat şi primul lucru pe care îl face este să-şi verifice telefonul, chiar dacă îl verificase înainte de a se culca. Ecranul învie într-un halou de lumină albastra şi îi prezintă impasibil ora cinci şi un sfert. Nici un apel. Nu-l sunase nimeni. Ultima discuţie o avusese cu câteva zile în urmă cu proprietara care-i amintea, nu fără o oarecare iritare în glas, să-şi plătească facturile şi că ea nu are de gând să i le achite şi că probabil va trebui să-şi caute o altă chirie.
De abia atunci înţelege, ca pentru prima dată, că dimineaţa gravitaţia planetei se amplifică şi reuşeşte să se ridice din pat cu vezica pe cale de a deveni supernovă şi se târăşte până la baie înfruntând aerul devenit deodată pastă gelatinoasă, de parcă întreg blocul a accelerat până la peste sute de g-uri sarcină, iar întreg corpul şi mai ales mintea i-au devenit din plumb topit, greu şi lichid, care se agită ca într-un recipient cu pereţi de oţel, lovind în ei şi pierde echilibrul la curbe sau riscă să adoarmă chiar în timp ce stă clătinându-se şi îşi descarcă reziduurile în gura căscată slugarnic a veceului, pierzându-se irevocabil în irezistibile efluvii euforice.
0 comments:
Post a Comment