Constantin Silvestri - legenda culturii muzicale româneşti (2)
O realizare de vîrf a carierei dirijorale - "Oedip"-ul enescian
Festivalul "Enescu" din 1958 a reprezentat pentru Constantin Silvestri un act de supremă responsabilitate şi angajare artistică în primul rînd datorită faptului că îşi propusese să realizeze montarea operei "Oedip" de George Enescu. "Repet zilnic "Oedip", o lucrare absolut genială. Este extraordinar de dificilă, pot spune că este cea mai grea operă din câte cunosc, dar elevaţia sa artistică este extraordinară. Toţi cântăreţii şi muzicienii repetă cu lacrimi în ochi. Cândva această operă va fi prezentată la Covent Garden. Publicul londonez va fi copleşit de atâta frumuseţe", îi scria Silvestri lui Iulius Finzi. Repetiţiile au ţinut 6 săptămâni, într-un ritm alert, câte 9-10 ore pe zi, în binecunoscutul stil silvestrian.
În cadrul Festivalului Silvestri dirijează "Uvertura tragică" de Mihalovici, Simfonia a II-a de S. Toduţă şi Simfonia a VI-a de Alfred Mendelssohn. A captivat publicul cu "Dansurile" lui Rogalski, dar şi cu Concertul nr. 2 de J. Brahms, cu Claudio Arrau la pian. "Închiderea Festivalului cu "Oedip" (în 25 septembrie 1958) a fost o adevărată izbândă. "Sunt tocmai după "Oedip"... S-a retransmis prin Moscova, Londra, Buenos-Aires şi Tokio". Silvestri jubila. (Th. Bălan, Prietenii mei muzicieni, p. 172).
Jumătatea britanică a vieţii lui Silvestri
Este clar că Silvestri nu şi-a dorit să părăsească Ţara. Plecarea lui înspre Bournemouth (o localitate engleză), unde acceptase să devină dirijorul permanent al unui colectiv simfonic local, era doar o decizie provizorie. Silvestri nu avea cum să ştie că acest provizorat va ţine, de fapt, până la sfârşitul vieţii lui.
Efectele "terapiei Silvestri" se fac simţite destul de repede. "După o strălucită imprimare intercontinentală cu orchestra mea din Bournemouth la Madrid, Rapsodia I de Enescu, aproape necunoscută aci, a avut un succes fantastic. În următoarele luni, cu orchestra mea, o orchestră admirabilă, voi imprima pentru BBC Suita I, Suita a II-a şi Simfonia I a maestrului", scrie Constantin Silvestri (3 februarie 1962). În "Evening Echo" din Bournemouth (5 ianuarie 1962) se poate citi un articol întitulat "Un nou triumf al miraculosului Silvestri". Orchestra locală, pe care Silvestri o ridicase pe culmi, era asemuită cu aceea din Edinburg, considerată ca una din cele mai prestigioase orchestre din lume. Presiunea unei activităţi artistice epuizante îşi spune cuvântul, Silvestri în continuare acceptând cicluri întregi de concerte (numărul variind între 9 şi 15), o activitate distrugătoare pentru un om cu o sănătate atât de şubredă ca a lui. La el, întregul eşafodaj somatic era susţinut de o rezistenţă nervoasă rar întâlnită, dar şi aceasta cedase în mare măsură. "... am îmbătrânit şi ... părul meu e complet alb", spune artistul, adăugând cu o altă ocazie - "Artiştii nu ar trebui să îmbătrânească niciodată". "Făcea eforturi epuizante în activitatea sa, atât fizice, cât şi spirituale, o adevărată activitate de suprasolicitare.
În afară de concertele dirijate şi repetiţiile acestora, ar fi vrut să lucreze toată noaptea, câteodată până în zori, studiind fiecare amănunt ca să se asigure că a desluşit intenţiile compozitorilor până în cele mai neînsemnate detalii". (Teodor Bălan, "Prietenii mei muzicieni"). Însă la 23 februarie 1969, posturile de radio au anunţat stingerea din viaţă a lui Constantin Silvestri, care nu şi-a mai revăzut niciodată Ţara. "Se spusese că Silvestri este "the finesc conductor of England". După neamţul G. Fr. Haendel, iată un al doilea "outsider", de această dată român, care este onorat printr-un asemenea titlu.
Cine mai ştie de Silvestri în Ţară?
În România numele Silvestri apare doar pe titulatura unei singure organizaţii, rodul muncii a doi entuziaşti - Ion şi Doina Loghin, membri-fondatori ai Fundaţiei Culturale Internaţionale "Constantin Silvestri", care există la Târgu Mureş. Preşedintele Fundaţiei este D-na Ruxandra Ioana Anastasescu-Gritten, pianistă, cu cetăţenie română şi engleză, o ferventă promotoare a tot ce este legat de viaţa şi creaţia lui Constantin Silvestri. Chiar în vara anului 1999, printr-un concurs organizat de către Fundaţie, un tânăr violoncelist a plecat în Anglia pentru a studia în condiţii adecvate (ca să nu spun normale) arta interpretării, nar în cadrul Zilelor Culturii Britanice în România (nu întâmplător repet acest lucru) va avea loc o manifestare culturală legată de numele marelui artist. perseverând în pofida unor probleme de natură financiară sau administrativă, membrii Fundaţiei speră să editeze partituri care poartă semnătura Silvestri. În planuri este inclusă organizarea la Târgu-Mureş (oraşul în care s-a născut şi copilărit Silvestri) a unei serii de manifestări culturale legate de numele artistului, fapt care ar putea aduce la stabilirea unor legături culturale cu Bournemouth, oraşul în care Silvestri şi-a trăit jumătatea "englezească" a vieţii.
Dar de ce promovarea unui nume atât de mare ţine doar de entuziasmul unor oameni oneşti, lucizi şi responsabili? De ce nu şi un Festival Internaţional de Interpretare cu numele "Constantin Silvestri"? De ce nu chiar la Târgu-Mureş, locul naşterii şi începutului de studii muzicale? Să fie adevărată ideea că în cazul românilor, te poţi afirma doar dacă fugi din propria Ţară?
0 comments:
Post a Comment