Cer senin deasupra Atlantidei (1)
Luni, 5 ianuarie
Citesc Amelie Nothomb şi devin un tub, o conductă, un sistem de ţevi prin care curge senzaţia de bine şi sentimentul fericirii. Sunt un furtun metafizic branşat la robinetul nirvanei. Închid ochii şi ascult murmurul pranei curgând prin mine şi deversându-se prin tălpi. Se scurge picurând şi sunetele modulate pe care le produce îmi amintesc de noaptea în care ascultam totalmente vrăjit sonorităţile picăturilor căzând în rezervorul de apă din toaletă. Extazul estetic mi-a fost cauzat de garnitura uzată de pe gâtul unei ţevi ruginite. Mă uit în tavan şi contemplu fineţea păienjenişului compus din filigranul crăpăturilor care se răspândesc circular în jurul candelabrului şi mintea explodează fractal, într-o simpatie absolută cu reţeaua ţesăturii, într-un păienjeniş de gânduri fugitive înveşmântându-mă blând ca într-o cămaşă de noapte. De fiecare dată însă, atunci când mă abandonez în acest fel, trăiesc bizareria stării de a fi îmbrăcat în cămaşa de noapte a mamei sau a iubitei. Gândurile mă împodobesc în straiele intimităţii mele.
(din volumul „Territoria”)
Citesc Amelie Nothomb şi devin un tub, o conductă, un sistem de ţevi prin care curge senzaţia de bine şi sentimentul fericirii. Sunt un furtun metafizic branşat la robinetul nirvanei. Închid ochii şi ascult murmurul pranei curgând prin mine şi deversându-se prin tălpi. Se scurge picurând şi sunetele modulate pe care le produce îmi amintesc de noaptea în care ascultam totalmente vrăjit sonorităţile picăturilor căzând în rezervorul de apă din toaletă. Extazul estetic mi-a fost cauzat de garnitura uzată de pe gâtul unei ţevi ruginite. Mă uit în tavan şi contemplu fineţea păienjenişului compus din filigranul crăpăturilor care se răspândesc circular în jurul candelabrului şi mintea explodează fractal, într-o simpatie absolută cu reţeaua ţesăturii, într-un păienjeniş de gânduri fugitive înveşmântându-mă blând ca într-o cămaşă de noapte. De fiecare dată însă, atunci când mă abandonez în acest fel, trăiesc bizareria stării de a fi îmbrăcat în cămaşa de noapte a mamei sau a iubitei. Gândurile mă împodobesc în straiele intimităţii mele.
(din volumul „Territoria”)
0 comments:
Post a Comment