Oleg si viata de dupa moarte (7)
O dată pe săptămână este suficient, deşi o anume nerăbdare îl încolţeşte ispitindu-l să călătorească mai des, să rupă săptămâna în două printr-o călătorie suplimentară pe care încă nu şi-o poate imagina ca fiind atât de necesară. Intercity-ul este exact ceea ce-şi doreşte, nu un accelerat sau rapid, însă nevoia călătoriei devine tot mai intensă şi şi-ar dori să poată trăi într-un tren, împreună cu un bucătar şi o menajeră, într-un tren de prioritate maximă, pe care nimeni nu l-ar opri niciodată. Dacă ar avea banii nu şi-ar cumpăra casă, ci o locomotivă cu două vagoane, amenajate cu tot necesarul. Nu şi-ar putea lua una cu aburi, în stilul monştrilor americani din anii ’30, de unde atâta cărbune, chiar dacă apa nu ar fi o problemă. S-ar mulţumi şi cu una pe motorină, doar să-l care după ea în „cochilia” celor două vagoane. Ar discuta cu mecanicul, evident prin telefonul interior, despre eventualele trasee, cu bucătatul despre eventualele meniuri, în funcţie de tradiţiile locurilor vizitate, iar cu menajera eventualele aranjamente florale sau repertoriul filmelor pe care le-ar viziona împreună în vagonul dormitor, ţinând-o strâns în braţe, în timpul proiecţiei şi, evident, în tot restul nopţii, pe stăpâna purităţii din trenul şi sufletul lui personal.
0 comments:
Post a Comment