Oleg si viata de dupa moarte (4)
Ceea ce urma după preluarea morţii se asemăna mai degrabă cu o ştafetă-maraton cu un număr indeterminat de participanţi şi cu un final la fel de improbabil. Şi chiar dacă totul începea ca o cursă de anduranţă, se putea termina într-un mod abrupt chiar şi după prima sută de metri. Tatăl lui Oleg murise la doi ani după decesul înflăcărat (la propriu) al bunicului Sava, iar mama- la doi ani după moartea fratelui său mai mare Teodosie.
După preluarea ştafetei, Oleg se pomenise purtând cu el moartea mamei, asemănătoare mai mult cu un muzeu de rubedenii decedate, însă fără nici o dorinţă de a o mai transmite cuiva mai departe. În nici un caz fratelui său, dar nici propriilor, adică viitorilor săi copii. Şi oricât de mult şi-i dorea, Oleg hotărâse să nu-i aibă niciodată, închizând moartea mamei sale între propriile lui coaste. Era ceva asemănător cu ruperea lanţului carmic, însă invers şi chiar cu o tentă sacrificială. Ideea îl preocupă o vreme chiar făcându-l să se gândească la sinucideri ritualice şi alte chestiuni sfinte de acest gen, precum mortificarea prin post, flagelare sau chiar automutilare. Oedip, Origene sau un prieten de-al lui – Alexei Bergmann, căruia femeile îi smulgeau ba sufletul, ba inima, ba veniturile lunare. Într-un fel sau altul, moartea trebuia să moară în el, fără a mai putea fi transmisă mai departe, însă de ce lucrurile trebuiau să se producă într-un mod atât de neplăcut?
Fără a-şi fi dorit şi fără a fi avut măcar posibilitatea de a alege, Oleg s-a trezit deţinător al morţii lui maică-sa, dar şi cu posibilitatea de a face cu ea orice şi-ar fi imaginat sau dorit. Adică, devenise un om cu adevărat liber. Din acel moment al preluării, orice rău i s-ar fi putut întâmpla, acesta i se întâmpla în egală măsură şi morţii din el. Nu-i mai era frică să-şi piardă un dinte, să agaţe o pneumonie sau să se înnece. Urmărea în continuare la televizor accidente aviatice, rutiere, feroviare şi navale. Cădeau navete spaţiale şi explodau submarine, teroriştii prăbuşeau blocuri întregi la Moscova şi New-York, iar Oleg urmărea televizorul, stând întins pe jos în una din cele două camere ale apartamentului închiriat, situat în ultimul bloc din oraşul său de reşedinţă, pierdut undeva prin munţii din Nord-Vestul Mării Negre, şi încerca să-şi imagineze cât de rău ar putea fi la vre-o sută de metri sub nivelul mării sau într-un avion gonind înspre unul dintre cele două blocuri celebri din America de Nord.
0 comments:
Post a Comment