Cea mai mare frică a lui Oleg este să-şi piardă dicţionarul sau să-l ştie ajuns în mânile unei fiinţe străine. Asta ar însemna că Oleg ar deveni golemul şi gazda acelei necunoscute care citindu-i dicţionarul s-ar şi folosi de persoana lui ca de un storcător de fructe sau de un casetofon, fără a fi înţeles că dicţionarul era destinat pentru cu totul altceva. Nu ar şti citi dicţionarul decât ca pe un set de instrucţiuni pentru apăsarea de butoane şi nu pentru atingerea delicată a fildeşului îngălbenit de vreme. Aşa i se întâmplă lui Oleg cu femeile cu care el schimbă jurăminte de iubire, deoarece orice iubire este un legământ şi, la urma urmelor, o religie. Evident, are loc şi schimibul de dicţionare. Bineînţeles că in final, Oleg este folosit ca un pian de către o pisică, iar nepriceputele intreprete apasă la întâmplare pe clape, scoţând sonorităţi din cele mai stridente, deoarece li se rupe de legăminte şi religii, precum şi de gramatica muzicii sau lectura proprie a dicţionarului. Altfel spus, aşa se întâmplă atunci când Oleg îi dăruieşte dicţionarul unei analfabete. Aşa se întâmplă de cele mai multe ori şi te pune pe gânduri faptul că majoritatea femeilor din viaţa lui Oleg au fost muziciene.
To be continued...
0 comments:
Post a Comment