Oleg si viata de dupa moarte (2)
Fără nici un sunet. Doar imaginea mută a acelui ochi în vizor. Aşa cum stătea cu mâna pe clanţa de la uşă, o simţi mişcându-se, cu o lentoare care-l înfioră pe Oleg şi-l făcu să se simtă surd de-a binelea, deoarece nu se auzi nici un sunet. Cine putea fi proprietarul ochiului? Cineva din vecini? Îi vedea doar la lumina zilei şi doar urcând sau coborând scările. Se întâmpla să audă sunete de uşi închise sau să treacă pe lângă uşi în care se răsucea o cheie. Însă niciodată nu-şi văzu vecinii în relaţie directă cu uşile propriilor apartamente. La lumina zilei afişează aspectul uman, se gândi Oleg, amintindu-şi, cu un gol tot mai mare în plex, că niciodată nu văzuse un acelaşi vecin de două ori. Se joacă de-a oamenii şi se distrează schimbându-şi aspectele în fiecare zi. Locuia deja de ceva vreme aici, însă nu ştia nici un nume, nici măcar a acelei singure vecine care seară de seară citea ceva dintr-o carte lângă intrarea din scară. Probabil că stă de şase şi-i anunţă când se apropie vreun muritor obişnuit. Lucrurile se încurcau într-un mod îngrozitor şi promiteau să nu se oprească doar aici.
0 comments:
Post a Comment