Oleg si viata de dupa moarte (22)
O fi vrut Dumnezeu să-i smulgă una pentru a-i face o femeie pe măsură. Însă a renunţat până la urmă din lipsă de idei sau, poate, înţelegând că-i este imposibil aşa ceva. Aşa îl şi lasă. Womanless. Rămâne doar cu durerea. Dorul şi durerea nervilor prinşi în menghina coastelor. Pe Cassandra o vede de cum iese din bloc. Stând pe pragul casei. Răsfoieşte o revistă şi studiază cu toată curiozitatea imaginile. Îi priveşte părul lung, castaniu şi mătăsos, pieptănat cu grijă. Iar când ajunge în dreptul ei se opreşte şi o salută. Ea îi răspunde cu un zâmbet, ridică o mână cu arătătorul întins în sus. „Albastru ca cerul”, rosteşte ea „parola” de salut şi continuă cu acelaşi zâmbet – „verde ca iarba” şi se opreşte aşteptând continuarea. „Şi roşu ca focul”, se grăbeşte să-i răspundă Oleg. Aşa s-au cunoscut într-o zi atunci când Oleg ieşise să-şi bată covorul portocaliu înţesat de pătrăţele multicolore. Ea stătea, ca de obicei, pe pragul casei, răsfoind din teancul de reviste, şi la un moment se apropiase pentru a-l întreba cum îl cheamă. Privindu-l intens cu ochii ei rimelaţi. Auzindu-i numele a încercat să-l rostească mişcând stăruitor cu buzele rujate într-un purpuriu intens. Iar eşuând şi-l rosteşte pe al ei – „Cassandra”, şi fără nici o pauză continuă - „Pot să bat şi eu covorul?”, îl întrebă cu timiditate, parcă aşteptându-se la un refuz hotărât. Încearcă să fie cochetă, răsucind o şuviţă de păr şi cu un început de zâmbet. „Te rog frumos”, îi răspunde Oleg şi îi dă bătătorul. Ea se pune pe treabă cu toată seriozitatea şi îl întreabă dacă face bine. „Mai bine mi-ai spune culorile”, inventează Oleg un joc de apropiere. „Culorile? Ce sunt culorile?”, îl întreabă ea nedumerită. „Da, culorile”, insistă Oleg şi realizând că ea nu le ştie încearcă vraja comparaţiilor. „Albastru ca cerul...”. Ea îşi mişcă buzele repetând mut după el. După câteva încercări inaudibile o spune cu voce tare şi fericită bate din palme. Pătrăţelul albastru de pe covor are culoarea cerului. Le găseşte pe toate. Cele albastre. Şi se opreşte la cel verde. „Ăsta-i ca iarba!”, exclamă ea incântată. „Şi ăsta-i ca focul”, o ajută Oleg arătându-i-l pe cel roşu. Chiar şi după un an care s-a scurs de atunci Cassandra îl salută invocând cerul. Apoi iarba. Aşa cum a făcut-o şi astăzi, stând în pragul casei şi răsfoind din revistele porno ale lui taică-su. O fetiţă de şase ani, pe care Oleg o lasă în spate şi pleacă în mila norocului şi speranţei că va prinde cel puţin o roială mare.
primele rânduri mi-au amintit. la vederea unei fotografii cu o (altă şi ceva mai mare) fetiţă care se plimba pe plajă într-o dimineaţă de noiembrie, zic: "şi de aceea unii povestesc, sirenele nu au dispărut, au ajuns într-o singură noapte toate pe ţărm, le-au crescut picioare delicate şi au uitat totul. însă un bătrân pirat cunoaşte: le simte că sunt venite din altă lume. le găseşte de multe ori la ţărm gustând briza, întorcându-se acolo mereu şi mereu. acum ELE sunt lovite de chemarea inefabilă a mării, fără să-şi poată aminti vreodată de ce."
ReplyDeletepoate că şi fetiţa despre care scrii tu e una dintre ele, de aceea a trebuit să înveţe culorile.
s-ar putea. in realitatea imediata magia ni se ofera intr-un mod deghizat. niciodata nu o potzi recunoaste direct, fatza in fatza, ci doar indirect. miracolul disimulat in banalitate. In desuetudine si batzaiala. Insa il poti recunoaste in detalii. Intr-un singur detaliu, care de obicei scapa atentiei si il poti regasi undeva la marginea campului vizual. Magia care te priveste iscoditor si intarzie doar o clipa inainte de a disparea cu desavarsire.
ReplyDeleteminunata imaginea acestei fetite!
ReplyDeletedaca este cu adevarat un personaj real, esti un om norocos, daca este fictional, la fel.
totusi, daca este un personaj de roman, parca ma simt deranjat de faptul ca rasfoieste reviste porno...
cumva coerenta suna dogit...
in orice caz este un fragment cat se poate de reusit!!
Ma bucur sa te revad, Guassian. Fetita este un personaj real. Precum si revistele porno. Este o fetita rroma din vecini. Si numele ei este real, precum si fixatia asta pe cele trei culori. Realmente, asa ne salutam atunci cand ne vedem. Este lasata cu revistele atunci cand parintzii au treaba. Si este un copil absolut minunat. O adevarata printesa. Iti multumesc pentru apreciere. :-)
ReplyDelete