Despre eternitatea încăpăţânată, tatăl lui Hamlet şi inima de hârtie a doctorului Jivago (7) ~ Territoria

Nov 18, 2011

8:26 AM -

Despre eternitatea incapatanata unchiul lui Hamlet si inima de hartie a doctorului Jivago,Dulapul cu eseuri

Despre eternitatea încăpăţânată, tatăl lui Hamlet şi inima de hârtie a doctorului Jivago (7)

Şi atunci înţeleg că pe oamenii vii niciodată nu i-am cunoscut la fel de bine. Poate într-un mod diferit, însă nu la fel de complet. Nu aveam nici o şansă. Nu erau ca o carte pe care oricând o poţi lua de la început, întârziind pe pasajele ştiute aproape pe dinafara. Pentru oamenii vii nu aveam timpul suficient. Nu l-am avut niciodată şi nici nu cred că-l are cineva. Nici răbdarea şi nici înţelegerea. Nu pot compara clocotul vieţii cu lentoarea necesară parcurgerii unui text. Cu oamenii se întâmplă într-un mod nepremeditat, spontan şi fulgerător. Niciodată la fel. Fiecare gest, cuvânt sau atingere sunt fatalmente irepetabile şi dispar suflate cu brutalitate de şuvoiul înspumat al clipelor. Nu puteam proceda la o relectură. Cei vii erau într-o continuă schimbare sau, să-i spun mai postmodern, într-o continuă rescriere.

Viaţa lor nu se scria pe noi şi noi pagini, ci mai degabă peste “textul” zilei de ieri şi alaltăieri. Un palimpsest. Foile se zdrenţuiau de atâta scris şi asta, cred, se numeşte îmbătrânire. Rezistenţa hârtiei la apă şi foc, dar şi la timp.Oamenii parcă ar fi făcuţi din hârtie, exact ca inima Doctorului Jivago. Mă întreb dacă am cunoscut pe cineva la fel bine ca pe Alioşa, Dimitrii sau Ivan, Karamazovii lui Dostoievski. Şi recunoaşterea faptului mă înfioară, deoarece imaginile create de Fiodor Mihailovici la sfârşitul secolului nouăsprezece sunt şi acum mai reale decât majoritatea oamenilor pe care îi cunosc. Şi, mai mult de atât, un Raskolnikov nu mă va abandona niciodată, cu toporul lui cu tot, precum nici Nataşa Rostova nu mă va înşela, spunându-mi, surprinsă cu un bărbat:”Oleg, nu e ceea ce crezi! Oleg, nu e ceea ce crezi! Oleg, nu e ceea ce crezi! …”. Poate voi scrie într-o bună zi un text despre mama. Şi prin asta îi voi conferi eternitatea, exact aşa cum i-am oferit-o lui tata în paginile “Territoriei” mele. Deoarece, cred, avea dreptate Bulgakov atunci când afirma că manuscrisele nu ard. Altfel spus, se încăpăţânează să rămână eterne.

Dorm la umbra unor ulmi în cântatul crud al păsărilor, precum şi în eternitatea orei 17. Miroase a iarbă cosită şi mă las legănat în simplitatea limpede şi tandră a unui gând repetitiv: dragostea este un limbaj universal. … la fel ca şi singurătatea.

1 comment:

AnonymousNovember 19, 2011 at 12:22 PM
se stie doar atat,ca exista multe texte sau ganduri anulate la unele intrebari puse sau poate doar,la cateva intrebari uitate.perfectiunea consta in cautarea perpetua nu in certetza gasirii.
ReplyDelete
Replies

Add comment