Oct 25, 2011

8:23 AM - , 2 comments

Fragment din romanul încă fără titlu... (4)

Nu-l incită deloc ideea unei sinucideri dis-de-dimineaţă, deoarece ziua, oricare ar fi aceea şi oricât de proastă până la urmă se dovedea a fi, promitea diverse lucruri, mai bune sau mai puţin bune şi unul dintre puţinele sentimente care-l mai ţinea în viaţă în afara urii era curiozitatea. Însă până la urmă, ura se dovedea a fi mai puternică, şi azvârlind plapuma cât colo, Alexei se ridică din pat, şi merge până la bucătărie, unde printr-o răsucire scurtă opreşte lătratul bestiei dezlănţuite şi pentru câteva clipe, scurte şi atât de puţine, trăieşte extazul deconectării totale, a liniştii în care redevenea capabil să-şi audă gândurile. De abia atunci năvăleşte spre el, prin pereţi, tavan şi podea, sunetul amplificat al radiourilor din apartamentele vecine, care începeau să transmită, în distorsiuni şi reverberaţii absolut aiuritoare, pulsând în ecouri multiple, emisiunea de gimnastică, următorul punct al programului radiofonic matinal, susţinută de către o voce energică de femeie care stând în faţa microfonului undeva la Moscova descrie într-un ton când poruncitor, când seducător, exerciţiul pe care întregul popor urmează să-l execute în sonorităţile unui pian de concert, mânuit, ce-i drept, cu multă pricepere în vecinătatea unui alt microfon plasat tot acolo, în studioul din capitala măreaţă şi mândră a unei ţări încă atât de adormită.

Nu se alege cu nimic chiar dacă scoate radioul din priză, atâta timp cât vecinii n-o făc, preferând vocea sportivă-stahanovistă a comisăresei vociferând orgasmatic: „Unu, şiiii, Doi, şiiii, Trei, şiiii, ridicăm piciorul mai suuuuus, Patru, şiii...”, pianul mai sparge câte un acord, se risipeşte în melodia unui marş, în ale cărui sonorităţi vecinii lui Alexei, năuci, cu ochii umflaţi, cu părul năclăit de zăduful dormitorului conjugal şi în pijamale şifonate, se înghesuiesc, mârâind de nesomn, prin băile lor particulare pentru un prim pişu matinal, făcând-o cam toţi odată şi o niagara locală se deversează clocotitor prin ţevi de parcă întregului bloc i se rupeau apele, iar sărmanii încă zombificaţi de extazul gimnastei încarcerată în radiou îşi trag cu efort un piaptăn peste părul încâlcit, în cazul în care-l mai au, pentru ca mai apoi să-şi dea cu apa rece de la robinet peste ceea ce urma să devină în câteva minute faţă, pentru ca în final,  târşâindu-şi picioarele, se se îndrepte spre bucătărie în care nevestele din dotare deja scot de pe plită ceanicele cu apa clocotindă pentru o fugărită ceaşcă de ceai înaintea plecării la servici. 
În acea dimineaţă, aparent cu nimic diferită de altele, Alexei se aşează pe taburetul din bucătărie, aprinde ţigara şi se simte naufragiat, atât de singur într-un apartament cu radioul stins, însă înconjurat, ca pe o insulă, de baia acustică a tuturor radiourilor din bloc amplificând şi distorsionând vocea gimnastei şi clămpăneala pianistului. 



2 comments:

Subscribe to: Post Comments (Atom)