Ocupanţii din ograda lu’ Gavril (1)
Să încep cu sfârşitul. Mai precis, cu momentul în care avusesem acea revelaţie hidoasă şi chiar înspăimântătoare despre adevărata faţă a propriului meu bunic. Îl vizitasem pe Gavril, pentru a-i cere nişte bani. Ca să fiu mai precis, era vorba despre suma de zece ruble de care aveam nevoie pentru a supravieţui până la următoarea „stipendie”. Îmi cheltuisem puţinii bani din „uriaşa” bursă de merit pentru a cumpăra discuri cu pianişti ruşi şi cu simfonii de Mahler, pasiunea mea din acele vremuri. Şi cum nu intenţionam să fac trei ore cu autocarul până la Soroca, la părinţi, mi-a fost mai convenabil să fac vreo patruzeci de minute într-o rablă de autobuz puturos şi prăfuit până în satul Bardar în care locuia ancestorul meu.
Îl zărisem încă de cum intrasem pe poartă, acolo, pe prispă, curăţindu-şi cu briciagul un măr, semn clar că deja prânzise. Îşi făcea digestia tăind felii mici din fructul cu pricina, ducându-l la gură aşa, prins între deget şi briceag, pentru ca apoi să-l mestece îndelung şi cu multă pricepere. Nu era nimeni prin preajmă, de parcă-i suflase vântul pe toţi locuitorii suplimentari ai ogrăzii, şi Gavril trona singur, nemişcat, cu capul puţin aplecat înainte, parcă urmărind maratonul disperat al unei insecte pe care intenţiona să o şi strivească, plin de o nedisimulată satisfacţie. Mă oprisem în faţa lui şi îl salutasem. A ridicat lent, foarte lent faţa spre mine şi atunci când l-am privit, m-a izbit asemănarea lui cu un măr putred, maroniu şi sbârcit, bronzat şi ridat, aşezat pe un gât acoperit cu o piele roşie. Un măr putred mâncând dintr-un măr proaspăt. „Alioşka”, a zis el oarecum neutru, reţinut, detaşat. Şi atât. Continuam să stau în faţa lui, iar Gavril îşi reluă îngurgitarea lentă şi pricepută a rodului din pământul ogrăzii lui. După o pauză destul de lungă, timp în care într-o linişte totală Gavril îşi continuă mestecatul privind undeva pe lângă mine, m-am încumetat să-mi formulez trebuinţa.
Dintr-o dată buzele i s-au retras una în cealaltă, lăsându-i pe faţă o „cicatrice” subţire, abia vizibilă şi atunci mi-a aruncat o privire, fără a-şi fi mişcat capul, doar cu ochii, printre pliurile ridurilor prea multe, înghesuite abuziv pe faţa lui de legumă putrezită. Foarte intensă, chiar tăioasă, conţinând ceea ce simţise Gavril la ideea de a-mi da zece ruble mie, nepotului lui, pentru mine privirea exprimase în acea clipă ceva pământiu, ceva asemănător unui mormânt dotat cu o pereche de ochi. Era o privire plină de ţărână, de întuneric lutos, de putergai şi răcoare umedă de beci. Era ceva subteran sau, mai precis, erau ochii întunericului de groapă. Mă privea ca de pe fundul unei gropi adânci. Mă privea mut, intens, ostil. Eram pentru el o stranietate dintr-o lume exterioară lui şi care apăruse pentru a-l deposeda de ceva cât se poate de intim. Ştiam deja că nu-mi va da banii. O ştiam fără să fi auzit de la el nici un cuvânt. Însă nu-mi mai trebuise bani. Văzusem foarte clar ceea ce era bunicu’. Gavril era un om viu cu ochii plini de pământ de pe fund de groapă, doi ochi sclipind rânced dintr-un întuneric sepulcral. Ăsta ar fi sfârşitul. Trebuia să existe o explicaţie pentru duhoarea pestilenţială din privirea lui. Trebuia să fi existat un motiv pe care încă urma să-l aflu.
To be continued
Oleg!
ReplyDeleteFelicitari pentru site-ul nou-nout, asrata extraordinar de bine!
Mare bucurie ca ai reinceput sa scrii, eu textul asta cred ca nu l-am mai citit nicaieri. Si nici despre bunicul Gavril nu te-am prea auzit povestind... Imi place mult cum ai realizat descrierea batranului... cu fiecare cuvant i se contureaza mai puternic infatisarea, ca intr-un desen in care fiecare tusa, fiecare umbra il apropie pe privitor tot mai tare de adevarata infatisare a subiectului... Astept cu interes continuarea...
Off topic: Te rog pe viitor, la comentarii sa lasi si optiunile cu Nume/adresa URL, nu toata lumea are cont pe blogger. Sper sa reusesc sa postez comentariul acesta, cumva:)
Buna Dana!
ReplyDeleteAcum incerc si eu sa postez si vad ca la optiuni ai de ales intre mai multe servicii printre care si wordpres/google mail, etc. Sa vedem daca merge :)
Draga Dana,
ReplyDeleteiti multumesc pentru comentariu si impresiile impartasite. Voi posta si continuarea si chiar, voi continua. Am nevoie de feed-back pentru a ma orienta sau... :) pentru a privi cu tine impreuna prin gaura cheii la... propriile mele nazbatii si erori, dar si, iata, marile realizari cincinale :)). Asta, eventual, pentru ca mai apoi sa radem impreuna.