Ocupanţii din ograda lu’ Gavril (4)
În curtea lui Gavril ocupanţilor li se întâmplau lucruri pentru care ei se dovedeau a fi de-a dreptul nepregătiţi, astfel încât în dimineaţa unei zile în care Onisim, un sectant de rit inokentist care mai adăsta pe la curtea bunicului, ieşi să-şi facă rugăciunea de dimineaţă, arienii bulversaţi de-a binelea de suspansul din curea lui Gavril au tăbărât cu toţii asupra lui în intenţia de a-şi defula în cea mai pură tradiţie freudiană multiplele tensiuni acumulate. Puterea ascetului moldovean se manifestă ca o stihie, punându-l rapid în mişcare, fapt care i-a convins pe soldaţii gloriosului Wehrmacht că au de a face cu un partizan în toată regula şi în consecinţă se declanşă cel mai spectaculos maraton văzut vreodată de sătenii curioşi, adunaţi din toată mahalaua de sunetele vacarmului stârnit de cursa în plină desfăşurare.
Prima etapă a circuitului a constat în parcurgerea, în diverse direcţii, a grădinii, un maraton cu obstacole, prin straturi de legume, pe care naziştii se pare că l-au receptat ca pe o aplicaţie militară. Alergau toţi grămadă după rapidul moldovean fără a avea, cel puţin în aparenţă, nici o intenţie de a-l prinde. Nu s-au tras focuri de armă, deoarece se preconiza capturarea sprintenului inokentist în stare vie şi nu în una similară cu a porcului executat doar cu câteva zile înainte. A doua etapă a continuat printre rândurile de viţă de vie, ceva mai jos de casă, acolo unde prevăzătorul Gavril îngropase deja un butoi cu vin şi ceva saci cu grâu, iar când sectantul maratonist o rupse direct înspre poartă, strategia germană îşi demonstră pentru a nu ştiu câta oară virtutea de a fi una imbatabilă şi sclipitoare în eficienţa ei. Onisim primi un pat de armă direct în faţă şi exact în clipa în care încercă să iasă pe poarta ce ducea înspre hudiţa desfundată, adică exact în clipa în care se consideră salvat, şi direct de la soldatul german care-l aştepta exact acolo, postat încă din timp de către prevăzătorii lui camarazi. Friţul îi aplică lovitura cu multă pricepere şi într-un mod care-l lăsă pe Onisim fără nici o replică. Căzu la pământ tot aşa precum fugi până atunci, adică fulgerător.
Ori plăcerea tinerilor siegfrizi începu de abia din clipa în care îl înconjuraseră pe chiriaşul buimăcit al bunicului şi asupra căruia şi-au descărcat cu deplina-i măsura deflagraţia acelui „furror teutonicus” binecunoscut de toate popoarele învecinate cu fiii sălbatici ai lui Wotan, altfel spus moştenitorii legitimi ai tezaurului spiritual lăsat de Kant şi Bach, Luther şi Bismark, Krupp şi Friedrich al II-lea. L-au bătut cu paturile armelor o bună jumătate de oră până s-au săturat şi l-au lăsat lat acolo unde l-au prins, chiar lângă poarta salvatoare. Ulterior, atunci când spiritele sau mai calmat, întreg satul a aflat că bietul om a fost alergat şi bătut până la sânge pentru o pereche de nădragi soldăţeşti care dispăruse dintr-o căruţă a intendenţei germane, chipurile, prin furtişagu’ bietului Onisim. Omu’ încă îşi revenea în fire după bătaia primită, că germanii îşi şi găsiseră nădragii lipsă, însă Germania, în persoana cancelarului ei general, nu şi-a adus scuzele oficiale pentru cruzimea comisă din cauza unei perechi de nădragi terfeliţi. Fie că e vorba de convenţia de la Geneva sau Haga, nesemnată de sovietici sau români, fie de lipsa altor acte oficiale, însă această întâmplare va rămâne în analele jurisprudenţei internaţionale drept o problemă nesoluţionată nici până în ziua de astăzi. De frică să n-o păţească şi el, că au şi negrăitoarele ceva inteligenţă şi sensibilitate, câinele s-a ascuns în spatele cuştii, în timp ce bunicu’ Gavril stătea ascuns în groapa de lângă coteţul porcului decedat, bocindu-i amarnic moartea.
Ai un condei deosebit, reusesti sa tii cititorul in priza! Cum am scris inca de la inceput, ai creat. ai dat viata unui personaj central si centralizator. Frumos!
ReplyDeleteVladimir
Intr-adevar, ar merita continuat textul, poate chiar spre ideea unui roman autobiografic. Pentru ca de fapt in asta consta frumosutea si candoarea textului - faptul de a rememora povesti auzite in copilarie si de a reinvia oarecum acel univers.
ReplyDeleteCred ca totul rezida in detalii. In acele detalii particulare pe care le poti regasi doar intr-un anume text si care definesc relieful imaginativ specific acelui, sa-i spun, cronotop. De aici incolo, se poate particulariza pe mai multe planuri, trasaturile, fizice si de caracter, natura postarii intr-un context si natura interactiunii, rasturnarile de situatii, ruperile de planuri, viteza derularii fluxului narativ... :)
ReplyDelete