Cer senin deasupra Atlantidei (11)
Sâmbătă, 291 octombrie
Trebuie să învăţ o sumedenie de chestii despre vremea din exterior. Trebuie să învăţ să ţin cont de ele. Trebuie să ţin minte că lumina face ca toate cele vizibile să se mişte, iar despre întuneric nici nu ştiu ce să spun, deoarece nu mai văd nimic. Iar dacă nu văd, am sentimentul că nici nu mai aud mare lucru. Despre minte pot să afirm însă că are gust şi este ca mierea.
Ori de câte ori o ating, se lipeşte de degete şi de limbă. O recunosc la atingere şi îi pot simţi gustul. Îmi place cum mi se scurge prin ceva ce nu este gât şi înspre undeva unde ştiu că nu există stomac. Mintea nu are miros, deoarece acolo nu există nimic respirabil şi ştiu că pot exista în propria mea minte fără nevoia de a folosi un costum spaţial. Nu aş avea nevoie nici de umbrelă şi nici de schiuri. Şi chiar dacă în capul meu ar putea mirosi cumva, şi în mod cert miroase, nu voi afla niciodată care este acel miros. Îmi este suficient însă doar şi gustul. Gustul minţii mele este o senzaţie care în mod cert nu are nimic comun cu papilele gustative, dar nici cu substanţa produsă de acele insecte comunitare dotate cu ace de unică folosinţă.
Trebuie să învăţ o sumedenie de chestii despre vremea din exterior. Trebuie să învăţ să ţin cont de ele. Trebuie să ţin minte că lumina face ca toate cele vizibile să se mişte, iar despre întuneric nici nu ştiu ce să spun, deoarece nu mai văd nimic. Iar dacă nu văd, am sentimentul că nici nu mai aud mare lucru. Despre minte pot să afirm însă că are gust şi este ca mierea.
Ori de câte ori o ating, se lipeşte de degete şi de limbă. O recunosc la atingere şi îi pot simţi gustul. Îmi place cum mi se scurge prin ceva ce nu este gât şi înspre undeva unde ştiu că nu există stomac. Mintea nu are miros, deoarece acolo nu există nimic respirabil şi ştiu că pot exista în propria mea minte fără nevoia de a folosi un costum spaţial. Nu aş avea nevoie nici de umbrelă şi nici de schiuri. Şi chiar dacă în capul meu ar putea mirosi cumva, şi în mod cert miroase, nu voi afla niciodată care este acel miros. Îmi este suficient însă doar şi gustul. Gustul minţii mele este o senzaţie care în mod cert nu are nimic comun cu papilele gustative, dar nici cu substanţa produsă de acele insecte comunitare dotate cu ace de unică folosinţă.
0 comments:
Post a Comment