Oleg si viata de dupa moarte (10)
Atâta timp cât picioarele înaintează pe traseul bine ştiut deja de mulţi ani, Oleg încearcă să înţeleagă ce i se întâmplă, însă abandonează pe motiv de disfuncţie cerebrală totală. Imaginea se schimbă brusc şi se simte răstignit pe botul unei locomotive în plină acceleraţie, cu cazanele la limita exploziei, accelerând disperat. Ea are pe altcineva care îi oferă, vorba ei, „tot ceea ce-şi poate dori o femeie”. Chiar ea i-a spus-o. Se simte smucindu-se, zvârcolind din tot trupul bine pironit în maşinăria suflând aburi. Degeaba. O sună şi în timp ce aude în telefon sunete prelungi încearcă să formuleze un refuz. „Alo, iubire, vii până la mine?... Sunt singură şi m-am gândit să te sun... sper că nu te-am deranjat”... „Nu m-ai deranjat, sosesc imediat”, răspunde Oleg şi simte cum untul topit al voinţei i se scurge în jos pe amândoi cracii pantalonilor... Ajuns la ea îi vorbeşte despre sentimentele care încă nu s-au stins. O priveşte direct în albastrul atât de familiar al ochilor ei. Şi ea îl eviscerează cu amintirile din trecutul în care el este singurul vinovat de toate relele. De divorţul pe care ea a fost forţată să i-l intenteze şi pe care-l obţinuse exact în ziua în care el o înmormânta pe mama. Îi spune că el a fost singurul bărbat pe care l-a iubit vreodată. Singura ei iubire. Maţele lui Oleg se revarsă prin tot apartamentul fără nici o şansă de a le aduna înapoi în abdomenul spintecat. „Vreau să ne iubim”, îi spune ea şi totul se întâmplă ca într-un film mut, cu pelicula zgâriată, dat cu încetinitorul şi Oleg se simte ca un motor pus în funcţiune, însă fără ca cineva să-şi fi amintit să umple baia de ulei şi mecanismul crapă destul de rapid. Atunci explodează şi-i vorbeşte, mai întâi în şoaptă, însă răstindu-se treptat tot mai mult, că ei doi trebuie să fie împreună, că ea se va pierde dacă va continua tot aşa, că nu mai rezistă în iadul în care trăieşte şi tot aşa timp de peste o oră. Timp în care ea tace şi după ce tace şi el îl roagă simplu să nu mai vorbească. „Vorbeşti prea mult... mi-i greu cu tine... şi nu înţeleg ce ai, că întotdeauna după ce ne iubim nu savurezi senzaţiile...vorbeşti prea mult, iar eu vreau linişte, mai ales în dormitor şi nu vii la mine să urli la mijloc de noapte... tremur toată...”. Oleg tace. Ea îl îmbrăţişează, totuşi, şi încearcă să-l liniştească. Sentimentul dezastrului se revarsă prin tot dormitorul ca o baltă de smoală. Sufletu-i rupt în bucăţi, nervii dau în clocot, nu va mai putea adormi şi priveşte tăcut tavanul. În sfârşit tace. În sfârşit linişte. Dimineaţa se trezeşte lângă o femeie necunoscută. Chiar şi aşa încearcă să se iubească din nou. Cu aceleaşi consecinţe neputincioase. Film mut, peliculă zgâriată. Eşec total. Ea îl linişteşte din nou, zâmbind uşor jenată, însă atunci când se despart ea îi spune că şansa a fost ratată şi că restul zilei şi-l va petrece cu iubitul ei care soseşte peste ceva timp. Oleg intră în „moarte clinică”. Tremură şi tace. Pleacă acasă. Încearcă să o sune. Apeluri întrerupte. A doua zi se întâlnesc din nou. Ea îi spune că are nevoie de el. Sufletul din nou este rupt în bucăţi. Umblă prin oraş căutând prin farmacii „lipici sufletesc”, însă angajatele cu drogarea populaţiei ridică neputincios din umeri. Rămâne doar să aştepte până îi va creşte altceva la loc. Orice altceva. Seara merge la femeia lângă care poate dormi şi care-l va îneca în apa vie a viselor ei.
0 comments:
Post a Comment