Nov 8, 2010

11:51 PM - , No comments

Oleg si viata de dupa moarte (11)

Pe ea nu a văzut-o de douăzeci de ani. Pe ea a părăsit-o pentru altcineva. A abandonat-o şi şi-a căutat justificări în propriul suflet pentru ceea ce făcuse. Însă oricât s-a străduit nu au fost suficiente. Justificările. Şi la un moment dat a abandonat. Şi a înţeles că s-ar putea să nu mai existe în tot restul vieţii lui vreo femeie care îl va ajuta să şi-o ierte. Chiar din contră. S-ar putea ca el însuşi să suporte ceea ce-i făcuse, din nou şi din nou, ceea ce s-a şi întâmplat. Ea este singura dintre iubite care are un nume. Pe care a meritat să-l aibă în memoria lui. Singura care l-a putut cotropi şi subjuga fără a fi făcut ceva în mod special. Toate s-au întâmplat într-un mod spontan. A apărut în faţa lui într-o seară de decembrie, iar el nu şi-a mai dorit s-o uite. Pur şi simplu a uitat cum se face. Un singur fulger şi cu minţile lui Oleg s-a întâmplat ceva ireversibil, care durează până şi în prezent. Motivele i-au rămas necunoscute. Ce explicaţii ar putea avea un mister? Să fi fost de vină părul lung şi negru? Să fi fost de vină ochii verzi? Să fi fost de vină faptul că era evreică sau că ştia cânta la pian ca nimeni alta? Atunci când se gândeşte la ea, se simte torturat.
Torturat cu pricepere de către propria-i memorie. Şi pentru mai multe culpe. Una a trădării. Suficient, nu mai este nevoie şi de altele, chiar dacă sunt mai multe. O vede plecând de la ultima lor întâlnire. A plâns şi i-a spus că nu mai vrea să-l vadă niciodată. După care s-a ridicat şi a dispărut în întuneric, iar Oleg a plecat să se întâlnească cu altcineva. Aşa simţea atunci, însă toţi douăzeci de ani care au trecut şi-a amintit silueta ei dispărând în depărtare şi nu ceea ce a urmat în aceeaşi seară altundeva, cu altcineva. Tot ea l-a găsit peste douăzeci de ani. Ani în care nu abandonase nevoia de a-l reîntâlni. Chiar dacă erau despărţiţi de mări şi ţări. Două mări şi vreo patru-cinci ţări. Chiar dacă era căsătorită. Chiar dacă deja avea doi copii. „Eşti tu? Chiar eşti tu?”, l-a întrebat de mai multe ori. Şi Oleg tăcea fiindcă şi după toţi anii ăştia înţelegea că nu a meritat ca ea, anume ea, după toate, să-l fi căutat şi găsit. „M-ai trădat, ştii asta”, îl întreabă zâmbind. „Ştiu”, răspunde Oleg şi tace. Ce ar mai avea de spus? „Eşti dragostea mea”, îi spune, privindu-l în ochi şi el nu are unde să şi-i ascundă pe ai săi. „Sunt fericită că te-am găsit”. Iar el o priveşte. Atâta poate face şi doar o priveşte. Pe ea. Femeia care ştia că dragostea poate avea doar început. Jeka, Jenia, Jenecika, fata care l-a învăţat pe Oleg acest lucru atât de simplu.

0 comments:

Post a Comment

Subscribe to: Post Comments (Atom)