Oleg si viata de dupa moarte (14)
În afară de ea, tot restul lumii îi dăruia diverse lucruri care îi lăsau lui Oleg impresia că dacă erau cumpărate – erau cele mai ieftine sau cele mai inutile, ţinute mulţi ani într-o cămară prăfuită până ajungeau să-i fie dăruite. Primise cadou până şi un cuţit de exersat aruncări la ţintă, însă nu-l folosea fiindu-i frică să nu-l strice. Ultima problemă era cea mai gravă. Îi plăcea să primească scrisori, însă nu-i scria nimeni. Era ca şi cu sentimentul pentru mama, unul foarte puternic, viu, care-şi cerea continuu drepturile pentru a fi practicat, însă cu totul imposibil atâta vreme cât ea era moartă. În fiecare seară simţea nevoia să-i povestească despre ziua trăită şi cuvintele îi clocoteau în gâtlej şi atunci vorbea singur, seară de seară. O vreme i-a scris scrisori şi i le lăsa sub perna din dormitorul acum gol. Când s-au adunat prea multe, a început să şi le scrie sieşi. O vreme scria scrisori pe care le lăsa în cutii poştale din diverse cartiere. Apoi a urmat o altă perioadă, mai lungă, în care scria o scrisoare, o lăsa în propria cutie poştală şi de fiecare dată când îşi mai amintea să verifice poşta trăia acelaşi tremur interior, atunci când în teancul de facturi şi materiale publicitare găsea câte un plic care-i era adresat. Era ca promisiunea unui mister. I se acutizare sentimentul curgerii temporale şi toate goneau pe lângă el tot mai înnebunite, fără a mai zăbovi şi îşi trăia viaţa ca într-o gară prin care treceau toate trenurile construite vreodată, însă nu mai oprea niciunul. Măcar pentru a-i lăsa o scrisoare.
0 comments:
Post a Comment