Cer senin deasupra Atlantidei (18)
Mă interesa însă preistoria unui puzzle. A oricărui puzzle. Toate, de la cel mai mic până la un puzzle-gigant, aveau un destin comun, o sumă de etape implicită care conferea unui puzzle propria lui istorie. La început a fost doar o imagine, o fotografie alb-negru sau color, deşi mi-ar fi plăcut mult mai mult să fie în sepia. Apoi a fost maşina de ştanţare, special destinată – SpeţNaz – pentru laminarea imaginii, desfolierea ei în zeci, sute sau chiar şi mii de fragmente. Însă nu maşina ar fi importantă, ea încarnează doar energia brută necesară apăsării până peste limita de rezistenţă a cartonului. Este o presă, cu lame, cuţite, tăişuri.
Îmi şi imaginam acea maşină cu lamele labirintice, numai bune de a alerga şoareci albi prin ele, care intrau cu un pocnet sec în moliciunea hârtiei şi risipeau întregul în mii de solzi multicolori. Şi nici chiar acestea nu ar avea o importanţă prea mare, deoarece nici măcar tăierea nu este scopul, cât arabescul contururilor labirintice, această ornamentaţie care împăienjeneşte imaginea, făcând-o să se asemene cu un geam spart de un glonţ. Ornamentul, complexitatea şi delicateţea, ca în tema variaţiunilor Goldberg. Ele trei guvernează cuţitele şi maşina de ştanţare, lama şi energia. Ornamentul este gândul care potriveşte puterea îndărătnică a oţelului şi îl deformează în virtutea frumuseţii. Arabescul. Este ca un năvod aruncat peste o apă limpede. Este ca o suprafaţă vălurită, iar liniile rotunjite ale şanţurilor produc iluzia unduirii, a unei ţesături invizibile care îngheaţă la o privire mai atentă şi care îşi reia mişcarea dacă împing imaginea înspre periferia câmpului vizual. Conturul canalelor aglomerează imaginea şi aşa suficient de multicoloră şi o preface, deodată, într-o textură, într-o ţesătură cu imprimeuri perspectivale, tridimensionale. Arabescul canalelor, al tăieturilor cicatrizate, reprezintă o supraponderare a imaginii pe care o văd ca prin perdeaua zecilor de tulpini ale unei plante şarpante.Prin zvârcolirea lor şerpuitoare pot observa catedrala, crucile şi cupolele, întreg peisajul ca printr-un gard ornamental al unui parc. Sunt suficiente reprezentări pentru a-mi anima imaginaţia, precum există şi suficiente metafore numai bune pentru a fi puse în text. Complexitatea şi gratuitatea. Două cuvinte-cheie şi doi cerberi care pândesc pe oricine se aventurează în acest exerciţiu al răbdării şi memoriei.
(din volumul „Territoria”)
Îmi şi imaginam acea maşină cu lamele labirintice, numai bune de a alerga şoareci albi prin ele, care intrau cu un pocnet sec în moliciunea hârtiei şi risipeau întregul în mii de solzi multicolori. Şi nici chiar acestea nu ar avea o importanţă prea mare, deoarece nici măcar tăierea nu este scopul, cât arabescul contururilor labirintice, această ornamentaţie care împăienjeneşte imaginea, făcând-o să se asemene cu un geam spart de un glonţ. Ornamentul, complexitatea şi delicateţea, ca în tema variaţiunilor Goldberg. Ele trei guvernează cuţitele şi maşina de ştanţare, lama şi energia. Ornamentul este gândul care potriveşte puterea îndărătnică a oţelului şi îl deformează în virtutea frumuseţii. Arabescul. Este ca un năvod aruncat peste o apă limpede. Este ca o suprafaţă vălurită, iar liniile rotunjite ale şanţurilor produc iluzia unduirii, a unei ţesături invizibile care îngheaţă la o privire mai atentă şi care îşi reia mişcarea dacă împing imaginea înspre periferia câmpului vizual. Conturul canalelor aglomerează imaginea şi aşa suficient de multicoloră şi o preface, deodată, într-o textură, într-o ţesătură cu imprimeuri perspectivale, tridimensionale. Arabescul canalelor, al tăieturilor cicatrizate, reprezintă o supraponderare a imaginii pe care o văd ca prin perdeaua zecilor de tulpini ale unei plante şarpante.Prin zvârcolirea lor şerpuitoare pot observa catedrala, crucile şi cupolele, întreg peisajul ca printr-un gard ornamental al unui parc. Sunt suficiente reprezentări pentru a-mi anima imaginaţia, precum există şi suficiente metafore numai bune pentru a fi puse în text. Complexitatea şi gratuitatea. Două cuvinte-cheie şi doi cerberi care pândesc pe oricine se aventurează în acest exerciţiu al răbdării şi memoriei.
(din volumul „Territoria”)
0 comments:
Post a Comment