Oleg si viata de dupa moarte (17)
Noaptea este plăcut. Pe scaun, în întuneric. Fără nevoia de a mai şti cum te numeşti sau cum te-ai numit cândva. Fără nevoia de a-ţi aminti nume de prieteni, iubite, părinţi, fraţi, animale de casă, personaje din cărţi sau filme. Fără televizor şi computer. Fără telefon, nu te sună nimeni după miezul nopţii şi nu trebuie să-ţi aminteşti ce nume are vocea din receptor. Dimineaţa soarele răsare în sonorităţile unui cor de veceuri cu apele rupându-li-se şi toate împreună sau pe rând avortând câte ceva într-un mod destul de zgomotos. Întreg blocul ajunge o imensă maternitate, minus personalul medical şi, evident, obiectul muncii care sunt femeile însărcinate. Preocupările zilnice se reduc, în linii mari, la a repeta unora cuvintele auzite de la alţii, a le transmite de la gură la ureche, parcă alunecând pe cicatricea mamei în sus, în jos, în sus, în jos, şi aşa toată ziua. Mimetism pur care se numeşte comunicare, iar Oleg îi urmează cursul însă cu singura grijă să nu repete cuvinte sau fraze chiar acelor oameni de la care le-a auzit.
Umplută astfel, ziua trece repede şi din nou vine seara. Moliile adorm satisfăcute în dulap, ascunzându-se prin hainele mamei, dar şi prin şosetele, maieurile, cămăşile şi costumele lui Oleg. Kerosen visează şi el, când erotic, când eroic, când euforic, când tanatic, când cinegetic, iar Oleg stinge lumina, deschide uşa de la balcon, se aşează în scaun şi îşi aprinde o ţigară. Locuia împreună cu mama şi cum ea ocupa singurul dormitor din apartament, Oleg dormea pe jos în sufragerie. Acum în dormitor nu mai doarme nimeni şi l-ar putea folosi, însă i-a dispărut nevoia pentru care într-un apartament există în mod obligatoriu un dormitor.
0 comments:
Post a Comment