Oleg si viata de dupa moarte (13)
Îşi vede bucuriile, speranţele şi iluziile, mătase fină ale cărei franjuri planează, similar frunzelor căzând dintr-un copac, şi se aşează, tot mai multe, pe capacul lăcuit al sicriului din groapă. Cenuşă, scrum, praf. Ele amândouă, mama şi fosta soţie, avataruri ale unui destin care s-a dezis de el într-un mod atât de simplu. Mama în sicriu, divorţul pecetluit. Amândouă în aceeaşi zi. Sau, poate până şi destinul are un termen de garanţie şi expirând pur şi simplu se volatilizează şi atunci, după aflarea veştii, ar fi trebuit ca Oleg să se simtă ca primul om, căruia Dumnezeu încă urma să-i inventeze un destin pe măsură. Rămâne doar să aştepte, însă nimeni nu poate să-i spună cât timp anume. Sau, poate, ar trebui să se întâmple ceva ca destinul să repornească, însă Oleg nu ştie ce anume ar trebui făcut. O mai sună pe ea din când în când în speranţa că l-ar putea lumina sau inspira, aşa cum se întâmpla cândva, într-o perioadă încă destinală, însă ea îi răspunde că viaţa trebuie trăită, adică în braţele cuiva, iar în procurarea acelor braţe rezidă, în opinia ei, capacitatea de a-ţi lua viaţa de coarne sau a fi responsabilă pentru un anume confort în toată tăvăleala asta cu propriul destin. La ea asta se numeşte a-şi trăi „viaţa netrăită”. Însă este evident că-i vorba despre două vieţi diferite. Ea se ia la trântă cu destinul ţinând-o strâns în braţe, destin pe care ea, evident, încă îl mai are. Însă este ceva diferit de viaţa de după moarte a lui Oleg, care nu prea mai are cu cine practica genul ăsta de arte marţiale. Destinul îl ignoră la fel ca şi amazoana deja nici măcar răzbunătoare, ci pur şi simplu indiferentă. Iar Oleg trăieşte ca într-o continuă pândă când amuzată, când înfiorată, însă privind lumea şi oamenii cu destin cu o nedisimulată invidie si curiozitate, încercând să-şi amintească ceva ce oricum îi scapă continuu. Atunci trebuie pur şi simplu să şi le reinventeze. Amintirile. Să le scrie şi să le recitească pentru a şi le întipări cât mai adânc în memoria care i-a mai rămas. O prefăcătorie. Un simulacru. O momeală pentru un destin suficient de hămesit ca să nu-şi mai dea seama că totul este un fals. O înşelătorie. O capcană din litere şi cuvinte numai bună să-l prindă între coastele lui Oleg şi să nu-l mai lase să dispară niciodată.
0 comments:
Post a Comment