Zi de zi trăia aşteptând şi notând cu grijă ceea ce se întâmplă în jur. Şi cum îi era obiceiul, împăturea paginile scrise, datate, le punea într-un plic, însă nici măcar nu se mai ducea până la cutia poştală, ci le ascundea prin casă, în diverse locuri, printre cărţi, cămăşi, şosete, paltoane, borcane, cutii de conserve, saci cu cartofi etc. Se întâmpla să meargă în tramvai şi căutând după bilet să dea peste o scrisoare datând de ceva luni de zile, pe care o citea cu o aviditate înfiorată deoarece era scrisă de un individ care nu mai exista, chiar dacă acesta purta un nume identic cu al său. Aşa a durat până la prima sa internare, într-un spital. La control i-a fost găsită o uşoară febră, iar diagnosticul a fost „răceală mnemonică acută”. I se răcise memoria de nu-şi mai amintea nici cum îl cheamă. I-a fost prescris un tratament şi Oleg reveni acasă ferm convins că îl cheamă Alexei Bergmann, că are o mamă scriitoare şi un tată astronaut.
0 comments:
Post a Comment