Cer senin deasupra Atlantidei (9)
Vineri, 194 iulie
Uneori îmi sesisez trupul ca o cuvă în care creşte un homuncul al nefiinţei. Moartea este şi ea ca învăţarea muzicii. Necesită repetiţii. Ritualul este simplu, însă asimilarea ideii necesită efort. Repet în fiecare seară, disciplinat, fără pauze în programul de antrenament. Profit de nevoia de somn pentru a exersa abandonul, despărţirea şi îndepărtarea de trup. Pentru a exersa moartea. Adormirea şi somnul ca un exerciţiu al morţii. Exersez, constant şi repetitiv, în fiecare seară.
Plec ca într-un concediu şi încep să cred că somnul ne este dat pentru a exersa momentul desprinderii finale. Nopţile mi le petrec fără trup, undeva unde nu există aer şi gravitaţie. Cobor din el ca dintr-un taxi, fără a achita, şi trântesc undeva în spate portiera. Probabil că aşa va fi şi atunci când voi muri. O voi trânti şi sunetul va fi al unei explozii. Până una-alta ştiu că va sta prin preajmă, aşteptându-mă cu motorul pornit, un taxi întins în pat într-o imobilitate aproape mortuară şi dimineaţa îl voi regăsi aşteptându-mă, realimentat şi gata de acţiune. Să fi fost atât de naivi grecii şi egiptenii sau evreii şi tibetanii încât ritualurile şi cărţile lor să nu fi conţinut măcar un dram de adevăr şi totul să fi fost doar o fantezie puerilă?
(din volumul „Territoria”)
Uneori îmi sesisez trupul ca o cuvă în care creşte un homuncul al nefiinţei. Moartea este şi ea ca învăţarea muzicii. Necesită repetiţii. Ritualul este simplu, însă asimilarea ideii necesită efort. Repet în fiecare seară, disciplinat, fără pauze în programul de antrenament. Profit de nevoia de somn pentru a exersa abandonul, despărţirea şi îndepărtarea de trup. Pentru a exersa moartea. Adormirea şi somnul ca un exerciţiu al morţii. Exersez, constant şi repetitiv, în fiecare seară.
Plec ca într-un concediu şi încep să cred că somnul ne este dat pentru a exersa momentul desprinderii finale. Nopţile mi le petrec fără trup, undeva unde nu există aer şi gravitaţie. Cobor din el ca dintr-un taxi, fără a achita, şi trântesc undeva în spate portiera. Probabil că aşa va fi şi atunci când voi muri. O voi trânti şi sunetul va fi al unei explozii. Până una-alta ştiu că va sta prin preajmă, aşteptându-mă cu motorul pornit, un taxi întins în pat într-o imobilitate aproape mortuară şi dimineaţa îl voi regăsi aşteptându-mă, realimentat şi gata de acţiune. Să fi fost atât de naivi grecii şi egiptenii sau evreii şi tibetanii încât ritualurile şi cărţile lor să nu fi conţinut măcar un dram de adevăr şi totul să fi fost doar o fantezie puerilă?
(din volumul „Territoria”)
0 comments:
Post a Comment